Finala de la Istanbul a fost cu adevărat o noapte de neuitat pentru Mircea Lucescu, însă de ieri profesionistul de la Șahtior a reînceput antrenamentle. Victoria lui Șahtior în fața lui Werder a fost urmată de o întâlnire de care tehnicianul român nu avusese niciodată parte din 1990, când a plecat să antreneze în afară. 20 de persoane au făcut un marcaj strâns în jurul lui “Il Luce” în intimitatea superbului restaurant Parc Fora. Deși obosit, câștigătorul Cupei UEFA nu s-a supărat, ci dimpotrivă, a fost extrem de fericit. Aceasta pentru că “lotul” avut la dispoziție preț de două-trei ore a fost mai valoros și mai scump decât toate starurile balonului rotund: membrii numeroasei sale familii. Au fost prezenți reprezentanți a trei generații, de la frați și surori la multitudinea de nepoți și nepoate, iar cel care a pus la cale, în deplin secret, reunirea de la miezul nopții a fost fiul său Răzvan. “Este extraordinar să fim toți împreună la un astfel de moment deosebit. Nu ne-am văzut de mult și chiar nu mă așteptam la așa cadou”, a spus “Il Luce”.
Înapoi la muncă După ce nu a lăsat din mâini Cupa UEFA nici măcar în timpul zborului către Donețk, Mircea Lucescu i-a înștiințat pe jucători că petrecerea s-a terminat și că a doua zi se vor întoarce la muncă, ieri fiind programat un antrenament normal: “Acum trebuie să revenim repede din ceruri cu picioarele pe pământ. Vă dați seama cum ar fi să jucați prost cele două meciuri rămase în campionat și finala Cupei… Fiecare va dori să-și taie o felie din tortul nostru, pentru a se mândri că a bătut câștigătoarea Cupei UEFA”. Marea petrecere va avea loc pe 31 mai, când, la Donețk, se va organiza un spectacol grandios, la care vor participa cei mai în vogă artiști din Ucraina.
Urmează stația “Lucescu”? Numele lui Mircea Lucescu ar putea fi dat nu peste mult timp stației de metrou „Apărătorii patriei” din cartierul Berceni. Născut și crescut în această parte a capitalei, Lucescu întrunește la această oră peste 60 la sută dintre sufragiile votanților la sondajul inițiat chiar de Metrorex, cu privire la posibilitatea înlocuirii denumirilor actuale ale unor stații.
Coman ar putea ajunge la Donețk S-a văzut și în finală că Șahtior suferă de problema portarilor. Piatov a comis o uriașă greșeală, permițând adversarului să restabilească, neașteptat, egalitatea, într-un moment în care ucrainenii controlau clar jocul din punct de vedere tactic. Fost goalkeeper în cariera sa, noul selecționer al României, Răzvan Lucescu, i-ar fi sugerat tatălui său să încerce în vară aducerea lui Dani Coman, în prezent la FC Brașov Felicitări de la Hamburg Un mesaj oficial de felicitare cu totul aparte a ajuns pe adresa clubului din Donețk din Germania, patria învinșilor din finală. Este vorba de suporterii lui SV Hamburg, echipă pe care Werder a eliminat-o în semifinală, a bătut-o în campionat și a eliminat-o și din Cupa Germaniei, toate acestea petrecându-se de-a lungul acestui sezon: „Nici nu știți cât de fericiți ne-ați făcut că ați câștigat Cupa UEFA și că Werder nu a pus mâna pe trofeu”. Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER