Căpitanul Claudia Gavrielscu (nr. 1) atacă pe centru
Foto:Â Marian BURLACU
La o săptămână după ce s-a calificat în ultima fază a preliminariilor CM 2010, echipa feminină de volei a României a debutat cu un succes tonifiant în prima ediție a Ligii Europene: 3:2 (-14, 20, -15, 18, 12) cu Turcia. Astăzi, la 17:30, tot în Sala Sporturilor din Constanța se dispută revanșa.
Axată pe jucătoare tinere, talentate, formația noastră a intrat mai greu într-un meci care se anunța dificil. La tracul firesc pentru o partidă cu un adversar mai bine cotat s-a adăugat și faptul că oaspetele au fost încurajate de o galerie numeroasă formată din rezidenți turci și marinari aflați în tranzit prin Constanța – prin setul 2 aveau să apară și suporterii Tomisului. Lipsită de omogenitate (câteva voleibaliste au jucat pentru prima dată în aceeași echipă), România a cedat foarte ușor seturile impare (14-25 și 15-25), trăgând din greu pentru a egala la 2 (25-20 și 25-18). În al 4-lea, ce-i drept, lucrurile s-au lămurit repede, desprinderea producându-se pe o serie magnifică de servicii ale Georgianei Anghel.
Cu trecerea timpului, cu cât se adunau mai multe schimburi de mingi, s-a simțit o ordonare a jocului nostru tot mai bine dirijat de Sabina Miclea. Tinerei ridicătoare a Metalului din Galați – are 18 ani – i-au ținut isonul alte două colege, și de club, și de generație, Daiana Mureșan și Nneka Onyejekwe. Entuziasmul lor, coroborat cu experiența căpitanului Claudia Gavrilescu, precum și cu exactitatea Alexandrei Trică și Alinei Albu, avea să fie răsplătit. România a condus permanent în „decisiv” și s-a impus cu 15-12.
Meciul cu numărul 2 România – Turcia este programat astăzi, la 17:30, tot în Sala Sporturilor din Constanța. Din această grupă în Final Four se califică prima clasată, Turcia fiind gazda turneului final (în cazul în care această echipă ocupă primul loc se califică ocupanta poziției secunde). Tot astăzi, în grupa B a Ligii Europene se dispută prima întâlnire Franța – Marea Britanie.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER