Marina britanică ar putea mobiliza unul dintre cele mai avansate distrugătoare din lume în estuarul Tamisei, pentru a apăra Jocurile Olimpice din 2012, care vor avea loc la Londra, de un atac terorist similar celui de la 11 septembrie 2001, relatează The Sunday Times, în ediția electronică.
Noul distrugător din clasa Daring Type 45, dotat cu un sistem sofisticat antirachetă, ar fi pregătit să doboare potențiale avioane deturnate sau aparate de zbor de dimensiuni mici îndreptate de teroriști către Londra sau zona unde vor avea loc Jocurile Olimpice. Trei nave de război Type 45 – Dauntless, Daring și Diamond – au fost construite, cu un cost estimat la un miliard de lire (1,13 miliarde de euro) fiecare. Ele ar putea fi puse în funcțiune până în 2011.
Armamentul lor central îl constituie Sistemul principal împotriva rachetelor aeriene (Principal AntiAir Missile System), considerat cel mai sofisticat din domeniu. Potrivit marinei, el este destinat "să apere împotriva rachetelor supersonice, greu detectabile și extrem de manevrabile care s-ar apropia în salve, simultan din mai multe direcții".
Cele 45 de rachete Aster ale sale ar fi capabile să detecteze și să distrugă o țintă aflată în mișcare de mărimea unei mingi de crichet, de la o distanță de 30,5 kilometri.
Lordul Carlile, expertul guvernamental în antiterorism, a salutat implicarea Marinei Regale. "Distrugătorul este foarte bine echipat pentru a face față unor amenințări specifice, cum ar fi cele reprezentate de teroriști ce utilizează aparate de zbor ușoare", a spus el.
"O fregată în Tamisa este o idee extrem de bună", a adăugat el. Patrick Mercer, președinte al Comisiei de contraterorism din Camera Comunelor, a subliniat că acest tip de apărare ar fi trebuit să fie deja implementat.
"Dată fiind vulnerabilitatea noastră la un astfel de atac, este foarte îngrijorător că nu avem acest tip de capacitate antiaeriană în prezent", a spus Mercer.
Doi ofițeri militari de rang înalt au declarat că opțiunea de mobilizarea a unui distrugător Type 45 era analizată și că propunerea ar urma să fie aprobată de lideri din domeniul securității. Aceștia din urmă susțin că Jocurile Olimpice din 2012 reprezintă una dintre cele mai posibile ținte ale unui atac de proporții din partea al-Qaida împotriva Marii Britanii.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER