„E o situație conjuncturală că arbitrăm titlul”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Portarul echipei FC Brașov, Bogdan Stelea, a declarat,  că formația antrenată de Răzvan Lucescu nu încearcă să încurce nicio grupare din Liga I, ci doar își dorește să ocupe un loc cât mai bun în clasament la sfârșitul campionatului.

"Este o situație conjuncturală că arbitrăm titlul. Așa a fost programat să jucăm pe final cu Dinamo și cu Timișoara, două echipe angrenate în lupta pentru titlu. Noi nu vom încerca să încurcăm pe nimeni, ci doar să ne facem treaba pentru a obține pentru noi o clasare cât mai bună. Asta va aduce de la sine și mai mulți bani clubului, nu este același lucru să termini pe locul nouă, sau pe șapte-opt. Pe de altă parte, și din punct de vedere al performanței este ceva extraordinar ca o echipă nou-promovată să câștige în fața unei echipe ca Dinamo", a spus Stelea.

Stelea a precizat că nu evoluează cu ambiție pentru că întâlnește o fostă echipă din cariera lui. "Nu am avut niciodată ambiții speciale, eu mă bucur foarte tare că joc, sunt activ și nimic altceva nu mai contează. Mereu intru pe teren cu gândul la victorie, indiferent de echipa cu care jucăm", a mai spus Stelea.

Numit antrenor secund și al echipei naționale a României, Bogdan Stelea a menționat că discută în fiecare zi cu tehncianul Răzvan Lucescu despre "tricolori". "Eu și Răzvan vorbim în fiecare zi despre echipa națională și despre ce avem de făcut. Încercăm să împăcăm cât mai bine ce avem de făcut, și pentru FC Brașov, dar și pentru națională", a concluzionat Stelea.

FC Brașov întâlnește, duminică, de la ora 20.30, în deplasare, formația Dinamo București, într-un meci contând pentru etapa a XXXIII-a a Ligii I.


sursa: MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Spaniolii îi transmit un mesaj direct lui Andrei Rațiu: „Nu există o șansă mai bună!”
Spaniolii îi transmit un mesaj direct lui Andrei Rațiu: „Nu există o șansă mai bună!”
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
La Buzău se discută şi varianta ca meciul cu FCSB să fie amânat! Informaţie de ultimă oră: primul scenariu luat în calcul | FOTO
La Buzău se discută şi varianta ca meciul cu FCSB să fie amânat! Informaţie de ultimă oră: primul scenariu luat…
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de zile, înfășurat într-un cearșaf și îngropat în șanț
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
S-a stins cea mai iubită actriță. A fost găsită moartă în propria casă
S-a stins cea mai iubită actriță. A fost găsită moartă în propria casă
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×