Fostul handbalist Marian Cozma a fost desemnat cel mai bun pivot, iar Valentin Ghionea cea mai bună extremă dreapta în campionatul Ungariei, cei doi sportivi români fiind colegi și la echipa națională, până la decesul lui Cozma.
"All Star Team" – Echipa vedetelor – din campionatul 2008-2009 a fost desemnată joi, doi handbaliști români și unul născut în România, dar naturalizat în Ungaria, aflându-se printre premianți, după cum urmează:
Dejan Perici (portar, MKB Veszprem)
Valentin Ghionea (extremă dreapta, Pick Szeged)
Marko Vujin (inter dreapta, MKB Veszprem)
Eklemovics Nikola (centru, MKB Veszprem)
Marian Cozma (pivot, MKB Veszprem)
Ilyes Ferenc (inter stânga, MKB Veszprem)
Torok Szabolcs (extremă stânga, Dunaferr).
Revelația anului 2008-2009 a fost ales Nagy Kornel (Dunaferr), iar titlul de antrenorul anului i-a revenit lui Mocsai Lajos (MKB Veszprem).
Ilyes Ferenc este jucătorul născut la Odorheiu Secuiesc, dar care a decis să accepte în urmă cu câțiva ani cetățenia ungară, evoluând și pentru naționala țării vecine.
Marian Cozma a fost ucis în 8 februarie, într-un restaurant din Veszprem, colegii de echipă dedicându-i recent titlul național câștigat în disputa cu Pic Szeged, formația la care evoluează Valentin Ghionea, Adrian Petrea și Iulian Stamate.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER