Vasile Maftei este aproape de a evolua în Liga Campionilor, fiind cu un pas în curtea celor de la Panathinaikos Atena.
După ce Emil Dică este tot mai aproape de Larissa, Grecia, și fundașul dreapta al giuleștenilor pare pregătit de o despărțire de clubul Rapid.
Chiar dacă nu a reușit să ducă echipa pe un loc compatibil cu salariului său, Jose Peseiro se poate lăuda cu titularizarea lui Maftei pe postul de fundaș dreapta. Căpitanul rapidist s-a descurcat foarte bine, pe noul post fiind unul dintre cei mai constanți jucători din lotul „feroviar” în actualul sezon. Evoluțiile bune din campionat l-au propulsat pe Maftei în atenția scouterilor, iar una dintre echipele interesate de fundașul rapidist este Panathinaikos Atena. Oficialii greci îl monitorizează pe acesta de la începutul campionatului, iar dacă vor câștiga play-off-ul pentru participarea în Liga Campionilor vor demara negocierile. Un alt atu al rapidistului este prețul mic, comparativ cu evoluțiile apreciate, suma de transfer fiind de aproximativ de 1,5 milioane de euro. După aproape un deceniu petrecut în Giulești, atât conducerea, cât și jucătorul ar accepta un transfer în străinătate, mai ales că Rapidul se confruntă cu probleme financiare.
150.000 de euro este salariul lui Maftei la Rapid
9 sezoane a petrecut căpitanul giuleștenilor la Rapid
Andrade s-a pregătit normal
Înainte meciul de la Vaslui antrenorul Rapidului, Viorel Hizo, a primit vești bune din partea staff-ului medical. Brazilianul Elinton Andrade a revenit aseară la antrenamentele giuleștenilor după ce timp de trei zile nu s-a pregătit. Acesta a acuzat o contractură musculară după meciul cu Universitatea Craiova, dar este refăcut complet și poate apăra în meciul cu FC Vaslui.
„Viza mea este în regulă”
Atacantul muntenegrean Radomir Djalovic este supărat pe impresarul Zvonko Milojkovic, care a dezvăluit în ProSportul de ieri că jucătorii ex-iugolslavi de la Rapid sunt la un pas de a fi expulzați din cauza vizei. „Nu îl cunosc pe acest om. Eu am un alt agent și acesta s-a ocupat de transferul meu la Rapid împreună cu domnul Sichitiu. Domnul președinte m-a asigurat că totul este în regulă cu viza mea de ședere în România”, a declarat Djalovic.
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER