Incidentele ce au avut loc, miercuri seară, la Sao Paulo, între suporterii echipelor de fotbal Corinthians și Vasco de Gama (Rio de Janeiro) s-au soldat cu un mort și șapte răniți, a anunțat, joi, poliția locală, informează AFP.
Conflictul a izbucnit înainte de lovitura de începere a meciului, contând pentru semifinalele Cupei Braziliei. Meciul s-a încheiat la egalitate, scor 0-0, rezultat în urma căruia formația Corinthians s-a calificat în finala competiției, după ce în tur scorul a fost 1-1. Corinthians s-a calificat datorită numărului de goluri mai mare înscris în deplasare.
Potrivit poliției, un tânăr a primit o lovitură mortală în timpul incidentelor izbucnite în drumul spre stadion, după ce un autocar cu suporteri ai formației Vasco da Gama a fost incendiat. Poliția a găsit asupra suporterilor bare metalice, cuțite, pietre și petarde. Au fost arestate aproximativ 30 de persoane.
Procurorul Paulo Castilho a declarat presei că "nu există nicio urmă de îndoială" că suporterii veniți din Rio de Janeiro au căzut într-o capcană a rivalilor lor: "Au mers acolo înarmați, astfel că premeditarea este dovedită".
Foto: Associated Press
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER