După ce s-a convins că marșul împotriva sa organizat de Asociația Independentă a Suporterilor Steliști nu are nicio legătură cu politica și după ce a văzut că au ieșit pe străzi câteva mii de oameni, finanțatorul Gigi Becali a reacționat, părând să realizeze că nu este deloc iubit, așa cum credea.
În consecință, Becali a declarat la ProTV că este dispus să vândă Steaua și de data asta, nu mai glumește. De asemenea, Becali nu s-a oprit aici și a recunoscut că nu este nici măcar un stelist, în calitatea sa de om de afaceri fiind dispus să vândă clubul oricui oferă 20 de milioane de euro. Mai mult, Becali a spus că Steaua a devenit o povară pentru el, informează Pro Tv.
"Au dreptate cei care ma contestă. Nu sunt stelist adevărat, sunt un om de afaceri. Vor să vând Steaua ? O s-o vând pentru 20 de milioane de Euro. De data asta nu mai glumesc. Au fost 4000 la miting. Să dea fiecare câte 5000 de Euro și le dau Steaua!", a spus Becali la ProTv.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER