Așa cum ProSport v-a anunțat în urmă cu mai multe săptămâni, clubul grec AEL Larissa și-a trimis emisarii la meciul Rapid – Craiova pentru a-l monitoriza pe mijlocașul Emil Dică.
Elenii au rămas impresionați de Florin Costea, atacantul Universității marcând două goluri în acel meci, dar e greu de crezut că această mutare se va concretiza. În schimb, grecii îl vor transfera în această vară pe fotbalistul giuleștean, informează surse din cadrul clubului de sub Grant, citate de Mediafax.
Dică urmează să semneze un contract valabil pe trei ani cu AEL Larissa, dar Rapidul nu va încasa niciun ban din transferul lui, deoarece va pleca din postura de jucător liber de contract.
În vârstă de 27 de ani, Dică a fost achiziționat de Rapid în 2005, de la FC Argeș. Mijlocașul a câștigat în cariera sa de până acum două Cupe ale României (2006 și 2007) și o Supercupă (2007), dar cea mai mare performanță este atingerea sferturilor de finală ale Cupei UEFA cu Rapid (ediția 2005-2006).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER