Emeric Ienei salută schimbările pe care Răzvan Lucescu le-a adus la națională, dar este convins că echipa trimisă în teren aseară, contra Lituaniei, nu ar putea să facă față unor adversari redutabili.
Fostul selecționer este de părere că selecția a fost una corectă, tehnicianul convocând cei mai buni jucători ai momentului. Chiar dacă în perspectivă, jucători ca Mara, Apostol sau Dănciulescu nu pot reprezenta soluții de viitor, este corect să mizezi pe cei mai în formă fotbaliști.
„Am văzut un meci bun al echipei naționale în fața Lituaniei, dar sunt de părere că echipa de aseară nu ar face față în meciurile cu Franța și Serbia. Sunt optimist totuși, trebuie să acordăm șanse acestor jucători. Răzvan Lucescu a făcut o treabă bună pentru primul meci, nu am cum să contest selecția lui. A convocat jucătorii cei mai în formă, acesta ar trebui să fie mereu criteriul de selecție. Nu toți jucătorii chemați sunt la prima tinerețe, dar și eu am mizat mai mereu pe vârsta biologică, nu pe cea cronologică„, a spus nea Imi la gsptv.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER