Reportaj /** Muzeul Petrescu

Reportaj /** Muzeul Petrescu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ca să realizezi dimensiunea reală a succesului lui Dan Petrescu trebuie să vezi locul de unde și-a luat zborul campionul român al momentului. Ce poate fi mai elocvent decât o imagine a casei părintești, transformată de către părinții săi într-un sanctuar fiului?

Drumul Taberei, margine de București. Ne aventurăm pe o străduță îngustă, plină de mașini, care ar fi trebuit să fie cu sens unic, dar nu e. Observăm cu dificultate blocul modest în stânga noastră, vis a vis de o școală și de o biserică. Imobilul are lift dar îl evităm și urcăm pe jos până la etajul trei. „Așa face și băiatul meu. Nicio dată nu merge cu liftul. Nu poate trăi fără mișcare”, ne spune mama lui Dan Petrescu, invitându-ne înăuntru. Găsim un apartament cu trei camere, puțin cam înghesuit și mobilat în stil vechi.

Petrescu peste tot

Nu asta ne interesează însă. Lucrurile pentru care am venit sunt peste tot expuse pe mobilier și pe pereți. Fotografiile, fanioanele, articolele decupate din ziare, toate reprezentând locuri și timpuri diferite, crează din micuțul apartament un adevărat altar. Uimiți de ce vedem, cerem explicații. “Strâng poze cu el de cand s-a apucat de fotbal. Nu le dau jos pentru că mă vede soțul meu de acolo de sus, de unde este, și se supără. Pe asta cu Unirea Urziceni am pus-o lângă icoană ca să îi poarte noroc lui Dan și să iasă campion. Păcat că nu e și Laurențiu să-l vadă acum”, explică doamna Florica Petrescu, ghidul nostru în “muzeul Dan Petrescu”. Un minut dacă stai în fosta cameră a “Bursucului” e suficient ca să-ți dai seama de unde i se trage ambiția de a reuși.



Am avut emoții mari. Nu am stat tot meciul în față televizorului. M-am dus și m-am rugat tot timpul și Dumnezeu l-a ajutat. E un copil foarte ambițios și îl sunt foarte mândră de el

Florica Petrescu, mama lui Dan

Noi nu i-am influențat alegerile făcute în viață. A știut încă de când era foarte mic că această este vocația lui, iar eu și soțul meu i-am respectat decizia

Florica Petrescu, mama lui Dan

Lui Dan nu îi place să se bage cineva peste muncă lui. A reușit în viață fără ajutor. Când era la grădiniță, a fost ales de o revistă rusească să pozeze pentru că era cel mai frumos copil de acolo

Florica Petrescu, mama lu Dan
 



“Vreau să-l văd la Chelsea!”

“Am avut multe bucurii de la copilul meu și ca jucător și ca antrenor. De fiecare dată când Dan juca și câștiga, telefonul sună încontinuu. Toată lumea vrea să-l felicite. Se adunau fanii în față blocului, cântau și îi strigau numele. Acum am pregătit o șampanie și o s-o deschid azi, când vine pe la mine. Acum e ocupat cu presa”, continuă mama antrenorului Unirii Urziceni. Povestea lui Dan, așa cum o vede doamna Petrescu, este, de fapt, o poveste de viață, din care fiecare poate extrage ceva bun. “Aș vrea să joace cu Chelsea în Liga Campionilor, să-i bată și să ajungă antrenor acolo. E visul lui”, mai pune un pariu doamna Florica.

Tricou scos la licitație

Un suporter înfocat al lui Dan Petrescu vrea să profite de moment și să facă bani frumoși pe seama antrenorului Unirii Urziceni. Acesta a scos la licitație pe site-ul de internet ocazii.ro un tricou original al “Burusucului”, din perioada Chelsea. Prețul de pornire al licitației este de 2500 de euro.

Cu Chelsea peste tot

În ziua cea mai fericită din viața lui Dan Petrescu, a doua de după succesul de miercuri seara, antrenorul Unirii Urziceni n-a putu fi despărțit de fiica cea mare a sa, Chelsea Beatrice. Aceasta l-a însoțit pe tatăl său la toate întâlnirile cu presa la care Petrescu a răspuns afirmativ, indiferent că a fost vorba de presă scrisă sau televiziune.

Tricoul lui Dan Petrescu de la Chelsea, 2.500 de euro!
Cota lui Dan Petrescu este certificată și de prețul cerut de un mic afacerist pe siteul okazii.ro. Acesta a scos la vânzare un tricoul purtat de actualul antrenor al Unirii Urziceni la Chelsea, în finala Cupei Angliei din 1998, disputată cu Manchester. Suma solicitată pentru tricoul cu autograf, postat sub titulara „piesă de colecție”, este foarte mare: 2.500 de euro!

Își făcea poartă din ghiozdan și geacă
Prosport a vizitat ieri și școala unde Dan Petrescu a descoperit plăcerea de a juca fotbal. “A început fotbalul pe la noua ani si nu rata niciun antrenament.  Se ducea si pe ploaie si pe ninsoare. Nu conta”, sustine mama fostului tricolor. Când Dan venea de la scoala, isi facea o poarta din rucsac si din geaca si juca fotbal pana seara, ne-a mai dezvăluit mama antrenorului. Intrând în curtea școlii, reporterii au gasit un  grup de copii care au marturistit ca isi doresc  sa ajunga si ei celebri ca vecinul lor, Dan Petrescu.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a întrerupt și emisia la TV'
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a întrerupt și emisia la TV'
România, misiune mai ușoară decât s-ar fi așteptat în preliminariile CM 2026? Cum ar putea arăta grupa ”Tricolorilor”
România, misiune mai ușoară decât s-ar fi așteptat în preliminariile CM 2026? Cum ar putea arăta grupa ”Tricolorilor”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
ULTIMA ORĂ | Următorul antrenor demis din Superliga?!  Un tehnician experimentat are postul în pericol: ”Nu ştiu câtă rabdare mai are conducerea”
ULTIMA ORĂ | Următorul antrenor demis din Superliga?! Un tehnician experimentat are postul în pericol: ”Nu ştiu câtă rabdare mai…
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie din lume”
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie…
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. '' Îi urez tot binele din lume''
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. ''…
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Până la Valentina am avut tot ce mi-a plăcut ochiului! Decizia radicală a lui Cristi Borcea, care i-a schimbat complet ultima căsnicie!
Până la Valentina am avut tot ce mi-a plăcut ochiului! Decizia radicală a lui Cristi Borcea, care i-a schimbat complet…
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Complet interzis la TV și internet în România. Legea intră în vigoare mâine la ora 07:00
Complet interzis la TV și internet în România. Legea intră în vigoare mâine la ora 07:00
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
×