Update 15:15 Tribunalul Argeș a respins, în această după-amiază, cererea de eliberare sub control judiciar a finanțatorului FC Argeș Cornel Penescu, iar apărătorii acestuia au introdus recurs, care va fi judecat la începutul săptămânii viitoare la Curtea de Apel Pitești
Cererea de eliberare sub control judiciar a lui Cornel Penescu a fost respinsă ca nefondată.
Aceasta este cea de-a patra cerere de eliberare sub control judiciar depusă de Penescu, de la arestarea sa. Toate cererile de eliberare sub control judiciar depuse până acum de finanțatorul echipei FC Argeș și o cerere de eliberare pe cauțiune au fost respinse de instanță.
Finanțatorul echipei FC Argeș, Cornel Penescu, și fostul director al Inspectoratului pentru Protecția Consumatorilor Argeș, Cristian Libertatu, arestați în dosarul corupției din fotbal, au fost aduși, în această dimineață, la DNA Pitești, pentru noi audieri.
Cei doi au refuzat să facă declarații jurnaliștilor, la intrarea la audieri.
Potrivit unor surse judiciare, în cursul zilei de vineri vor mai fi audiate și alte persoane cercetate în dosarul corupției din fotbal.
Tot azi, Tribunalul Argeș va judeca o nouă cerere de punere în libertate sub control judiciar a finanțatorul echipei FC Argeș, Cornel Penescu.
Aceasta este cea de-a patra cerere de eliberare sub control judiciar depusă de Penescu, de la arestarea sa. Toate cererile de punere în libertate sub control judiciar depuse până acum de finanțatorul echipei FC Argeș și o cerere de eliberare pe cauțiune au fost respinse de instanță.
În dosarul corupției din arbitraj, în 14 aprilie au fost arestați preventiv finanțatorul FC Argeș, Cornel Penescu, președintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Gheorghe Constantin, directorul general al hypermarketului PIC, Liviu Făcăleață, precum și fostul director al OPC Argeș Cristian Libertatu. Cornel Penescu și Liviu Făcăleață sunt acuzați de dare de mită, iar Gheorghe Constantin și Cristian Libertatu de luare de mită.
sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER