Vasile Șiman spune că oficialii Unirii Urziceni încă nu l-au contactat pentru o eventuală trecere definitivă a lui Dacian Varga și Tibi Bălan la echipa ialomițeană, dar este convins de faptul că pe cei doi ‘studenți’ nu-i va prinde sezonul următor în Liga a 2-a. Șiman crede că Varga și Bălan ar putea pleca în străinătate, acolo unde s-ar descurca foarte bine.
"În afară de discuția cu FC Timișoara din iarnă, nu am fost contactat pentru Bălan și Varga. Așa că ei sunt deocamdaă jucătorii Sportului, dar nu cred că vor juca în sezonul viitor la Sportul, în Liga a 2-a. Dacă vor primi oferte, din punctul meu de vedere, trebuie să fie foarte bune pentru jucători. Dacă s-ar întâmpla să fie de la o echipă din străinătate, ar fi cel mai bine pentru ei. Pot să joace amândoi fără nicio problemă în străinătate.", a spus Șiman la Sport.ro.
Patronul Sportului Studențesc a lăudat Unirea Urziceni pentru performanța obținută în acest sezon. "Anul acesta, mai mult ca niciodată, a triumfat fotbalul. Echipa cea mai bună, cea mai în formă, cu jucătorii cei mai concentrați și antrenorul cel mai bun a câștigat.", a conchis Șiman.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER