Csaba Laszlo, antrenorul născut la Odorheiu Secuiesc care face senzație în Scoția, s-a aflat până duminică pe lista lui Adrian Mititelu, dar n-a putut fi convins să vină în Liga I.Csaba Laszlo mai este legat de Hearts, echipă cu care a terminat pe locul 3, încă doi ani. Deși are o imagine excelentă în Scoția, fostul selecționer al Ugandei nu se simte prea comfortabil în această perioadă. Excentricul patron al clubului, Vladimir Romanov, a decis diminuarea salariilor la echipă, iar mai mulți jucători experimentați au părăsit lotul, la final de contract. În aceste condiții, antrenorul a plecat la?? Romanov, în Lituania, unde astăzi și mâine încearcă să-l convingă de necesitatea întăririi lotului.
Românul a lăsat să se înțeleagă că, dacă nu i se vor îndeplini doleanțele, o va părăsi pe Hearts. Dar nu pentru Liga I. „Este adevărat că am fost sunat de cineva de la Craiova, am vorbit despre fotbalul din România. Dar mai am doi ani de contract aici în Scoția și nu am de gând să plec. Totuși, mă bucur că am fost sunat de un club din România, țară în care m-am născut”, a declarat ieri Csaba Laszlo, care nu le este tocmai străin oltenilor.
În vara anului 2004, Universitatea l-a învins cu 1-0 într-un amical disputat în Austria. Laszlo, care pregătea gruparea maghiară Ferencvaros, a declarat atunci pentru ProSport că l-ar dori în echipă pe Jeremie Njock. „Am auzit că este un atacant bun și am văzut și o casetă cu el. Avem nevoie de un pivot cum este Jeremie”, a spus Csaba Laszlo. Ghinion, însă, Njock a chiulit de la acel cantonament și cei doi nu s-au întâlnit, cum nu se va întâmpla nici acum, dacă tehnicianul va semna cu Știința, Njock fiind singurul fotbalist din lot căruia i-a expirat contractul. Universitatea va avea antrenor în cel mult două zile
Păstrată mereu ca soluție de avarie, varianta numirii unui antrenor apropiat clubului prinde contur. Dacă nu se vor înțelege cu Csaba Laszlo, oltenii iau deja în calcul instalarea unui tehnician „la îndemână”, favoriți fiind Emil Săndoi și Eugen Neagoe și Jerry Gane, ultimul având însă dezavantajul lipsei de experiență și a licenței Pro. Conducerea clubului și-a propus ca, până cel târziu joi, să anunțe numele înlocuitorului lui Nicolo Napoli pe banca tehnică a Științei, pentru ca până duminică, la reunirea lotului, acesta să facă deja programul pregătirii precompetiționale.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER