Grecii îl somează pe Iordache să-și rezolve problemele cu Pandurii**

Grecii îl somează pe Iordache să-și rezolve problemele cu Pandurii**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Jucătorul Ilie Iordache, care ajunsese la un acord cu AEK Atena pentru un contract pe trei ani, a fost înștiințat de gruparea elenă că trebuie să-și rezolve problemele cu Pandurii Târgu Jiu înainte de a se prezenta la antrenamente.

Gruparea Pandurii a solicitat, ieri, Federației Române de Fotbal, prin Departamentul internațional, să nu elibereze certificatul internațional de transfer pentru jucătorul Ilie Iordache până la clarificarea situației juridice a acestuia cu clubul din Târgu Jiu. Clubul din Târgu Jiu a trimis o adresă prin care se arată că Iordache este jucătorul echipei Pandurii și nu se poate transfera fără acordul clubului. Aceeași adresă a fost trimisă atât Federației Elene de Fotbal, cât și președintelui clubului AEK Atena.

Reacția grecilor

Clubul AEK Atena a luat imediat poziție, anunțând-ul pe impresarul lui Ilie Iordache că jucătorul are probleme.

"Nici nu-mi vine să cred că e posibil așa ceva! Am aflat aseară de la impresarul meu că pe adresa celor de la AEK Atena a sosit un fax din partea clubului Pandurii în care se spunea că eu nu sunt liber de contract și că nu puteam semna cu echipa din Grecia. Domnul Condescu nu vrea decât să-mi facă mie rău. Asta este o soluție de disperare a lui Condescu! El are problemele lui cu Dinamo și vrea să și le rezolve pe spatele meu. Pe 29 iunie trebuia să mă prezint deja la pregătire cu AEK Atena, dar acum nu știu ce o să fac. Este culmea să-mi ia dreptul la muncă. Eu cred că aici e vorba despre niște interese. Dar, am ajuns la concluzia că în România este posibil orice pentru că nu se respectă legile. Oare mai trăim într-o țară europeană? S-a ajuns prea rău, trăim în epoca sclaviei", a spus jucătorul.

"Numai FRF și Pandurii sunt de vină!"

Fostul jucător al lui Sorin Cârțu spune că dacă transferul său va pica vinovați vor fi FRF și clubul Pandurii: "Numai Federația va răspunde de asta! Pentru că ei și cei de la Panduri au greșit, mi s-a dat o hotărâre irevocabilă și acum mă trezesc cu problema asta. Iar eu am renunțat la bani, am renunțat la multe numai ca să mă lase în pace. Și chestia cu procesul mi se pare o aberație, o ilegalitate pentru că nu avea cum să se ajungă la civil. S-a ajuns prea rău".

Ilie Iordache, care se află în litigiu cu Pandurii, a declarat, miercuri, că a semnat o înțelegere valabilă pe trei sezoane cu gruparea elenă AEK Atena, urmând să câștige, în total, cel puțin 640.000 de euro, la care se adaugă diferite bonusuri, clauza de reziliere a contractului fiind de 2,5 milioane de euro.

"Iordache e sub contract cu noi!"

Totuși, gruparea Pandurii susține că Iordache este încă sub contract cu echipa din Târgu Jiu. "Conform Ordonanței Prezidențiale și Hotărârii Camerei Naționale pentru Soluționarea Litigiilor cu nr. 476 / 19.05.2009, care au suspendat Hotărârea CAF cu nr. 77 / 03.04.2009, jucătorul Ilie Iordache este al clubului CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu. În baza acestor documente solicităm să nu eliberați Certificatul Internațional de Transfer pentru jucătorul Ilie Iordache și să informați clubul AEK Atena și Federația de Fotbal din Grecia despre situația jucătorului", se arată în adresa transmisă, joi, către FRF, cu precizatrea că jucătorul a fost anunțat să se prezinte înapoi la lot conform notificării nr. 849/21.05.2009.

Pe de altă parte, președintele Marin Condescu a declarat că dorește ca procesul pe care îl are pe rol cu Ilie Iordache să dovedească faptul că jucătorul nu a fost declarat liber din vina clubului Pandurii. "Iordache poate să facă ce vrea. Și-a asumat responsabilitatea, atât el cât și clubul AEK Atena semnând acum cât e în litigiu cu noi. Dar eu nu am treabă cu el. Instanța trebuie să evidențieze că el nu e liber de contract din cauza clubului Pandurii. Să semneze cu cine vrea de acum, e treaba lui poate semna orice cu oricare echipă, noi nu-l împiedicăm. Eu sunt interesat doar să câștig în instanță și să se demonstreze că a plecat din vina lui, nu din vina clubului Pandurii", a spus Condescu.3

sursa: Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Categoria de pensionari români care vor primi pensii mărite la 2.240 lei, de la 1 ianuarie 2025
Categoria de pensionari români care vor primi pensii mărite la 2.240 lei, de la 1 ianuarie 2025
Ca după război: imagine ”horror” cu un fotbalist, imediat după FCSB – Olympiacos + Mesaj ironic, de două cuvinte
Ca după război: imagine ”horror” cu un fotbalist, imediat după FCSB – Olympiacos + Mesaj ironic, de două cuvinte
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Cristi Borcea revine în Superligă! Vestea zilei în fotbalul românesc
Cristi Borcea revine în Superligă! Vestea zilei în fotbalul românesc
"E prea bun". Mihai Stoica, dat pe spate de un fotbalist! Cine l-a impresionat atât de tare: "Jucător de salariu…
Alimentul DE POST care distruge creierul. Vlad Ciurea: „De 10 ani nu am mai mâncat”
Alimentul DE POST care distruge creierul. Vlad Ciurea: „De 10 ani nu am mai mâncat”
Sorin Ovidiu Vîntu o DISTRUGE pe Elena Lasconi: ‘O PROASTĂ!  Îmi cer scuze de la toate femeile din țara asta’
Sorin Ovidiu Vîntu o DISTRUGE pe Elena Lasconi: ‘O PROASTĂ! Îmi cer scuze de la toate femeile din țara asta’
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Cum va fi vremea de Moș Nicolae. ANM a emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni
Cum va fi vremea de Moș Nicolae. ANM a emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni
Iubire cu năbădăi: FEMEIA care l-a DOMINAT pe regele Carol al II-lea!
Iubire cu năbădăi: FEMEIA care l-a DOMINAT pe regele Carol al II-lea!
Suntem luaţi de proşti! Fiul lui Ion Ţiriac a izbucnit în scandalul momentului. Şi-a amintit de drama Simonei Halep
Suntem luaţi de proşti! Fiul lui Ion Ţiriac a izbucnit în scandalul momentului. Şi-a amintit de drama Simonei Halep
Fratele lui Pepe, legătură paranormală cu fiul său mort de 17 ani: 'Am reușit să-mi văd copilul. Un singur lucru mi-a spus'
Fratele lui Pepe, legătură paranormală cu fiul său mort de 17 ani: 'Am reușit să-mi văd copilul. Un singur lucru…
Decizie finală pentru Călin Georgescu. Toni Greblă: A rămas definitivă...
Decizie finală pentru Călin Georgescu. Toni Greblă: A rămas definitivă...
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa a fost cărată pe brațe afară din cimitir
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa a fost cărată pe brațe…
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Perioada reducerilor de toamnă! Numeroase jocuri la prețuri reduse până pe 4 decembrie 2024
Perioada reducerilor de toamnă! Numeroase jocuri la prețuri reduse până pe 4 decembrie 2024
Călin Georgescu: Se încearcă eliminarea capacităţii poporului român de a gândi
Călin Georgescu: Se încearcă eliminarea capacităţii poporului român de a gândi
Cum ÎNTORCI CORECT în giratoriu? Numerotarea ieșirilor în sensul giratoriu e foarte importantă
Cum ÎNTORCI CORECT în giratoriu? Numerotarea ieșirilor în sensul giratoriu e foarte importantă
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un obiect de decor
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un obiect de decor
×