Ioan Ovidiu Sabău a declinat în ultimul moment oferta primită de la Dinamo din cauza problemelor personale.
Se pare că soția sa a rămas șocată după declarațiile făcute de Giovani Becali la un post de televiziune. "Moțul" i-a anunțat pe acționari că nu mai vine la Dinamo!
"Sabău ne-a anunțat că nu mai vine la Dinamo! Dacă Mircea Rednic nu este de acord să rămână, eu mă retrag definitiv din fotbal! Aveam o datorie față de Sabău din 2006! Acum, am o datorie față de Rednic! Trebuie să ne luăm revanșa pentru sezonul recent încheiat!", a declarat Borcea pentru ProSport.
Cristian Borcea a declarat pentru site-ul oficial al clubului din Șoseaua Ștefan cel Mare că se va retrage de la Dinamo, și din conducerea executivă, și din acționariat, în cazul în care Mircea Rednic nu va fi antrenorul roș-albilor și în sezonul următor. "Și eu, și Mircea suntem dinamoviști adevărați. Oameni dedicați sută la sută clubului, suporterilor dinamoviști. Împreună avem de luat o revanșă! Daca Mircea Rednic nu va fi antrenorul echipei, mă voi retrage din acționariat, din conducerea executivă a lui Dinamo, din tot!", a precizat Borcea pentru fcdinamo.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER