Poli Iași a fost foarte aproape să dea lovitura pe piața transferurilor în această vară. Într-o perioadă în care ieșenii se gândeau la lotul de jucători și la numele noului antrenor, primarul Gheorghe Nichita a negociat în mare secret cu finanțatorul vasluian Adrian Porumboiu, iar acesta din urmă a fost foarte aproape de a prelua acțiunile clubului din Copou.
Porumboiu a declarat în dese rânduri în finalul sezonului trecut că va renunța la finanțarea clubului FC Vaslui, însă s-a răzgândit în ultimul moment, după ce echipa pregătită în ultimele două etape de Cristi Dulca a obținut locul 5 și participarea în Europa League. "Au fost discuții avansate cu Gheorghe Nichita, dar am renunțat, pentru că Vasluiul a început să obțină performanța pe care o doream. Toată presa a scris că negociez preluarea Rapidului când, de fapt, eu negociam preluarea Politehnicii Iași. Îmi convenea poziția și apropierea de Vaslui, sediul afacerilor mele", a recunoscut Porumboiu.
"Cu așa primar, m-aș bate la titlu!"
Fostul mare arbitru internațional a admis totuși că pista Poli Iași nu este în totalitate închisă: ”Niciodată nu știi ce îțI rezervă viitorul, așa încât este posibil orice”. Porumboiu a adăugat că dacă ar avea la Vaslui un șef de primărie precum Gheorghe Nichita s-ar bate an de an pentru titlu: ”Eu dacă vin la Iași, vreau să controlez clubul. Nu vin să bag bani și să controleze altcineva. Este firesc să se întâmple astfel. Primăria trebuie însă să-și mențină contribuția. Eu la Vaslui nu am acest ajutor substanțial din partea Primăriei și a Consiliului Județean. Dacă aș avea un primar ca Nichita la Vaslui, care să ajute fotbalul, cu siguranță m-aș bate an de an nu la un loc de Europa League, ci pentru titlul de campion”, a mai spus Porumboiu. Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER