Prunea,** out din FRF!

Redactor:
Negoescu Ioan
Prunea,** out din FRF!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Florin Prunea nu a scăpat de judecată. Deși a sperat până în ultima clipă că nu va fi trimis la proces, fostul internațional va trebui să demonstreze judecătorilor că este nevinovat față de acuzațiile de trafic de influență care îi sunt aduse.

Până la deznodământul procesului de la Pitești, este cert acum că aventura lui Prunea în cadrul Federației a luat sfârșit! În cursul zilei de ieri, procurorii DNA au finalizat ancheta în dosarul “Pitești”. În afara lui Prunea, au mai fost deferite judecătorilor alte 13 persoane suspectate că au săvârșit diferite acte de corupție. În ceea ce-l privește pe fostul goalkeeper, este mai mult ca sigur că acesta va părăsi Federația, însă rămâne de văzut care va fi procedura prin care contractul său de muncă va fi încheiat: unilateral de către angajator pe durata procesului, cu acordul părților sau suspendarea automată, în cazul unei arestări.

Sechestru pe bunuri și interdicție de deplasare

Mai mult, lui Prunea i se va pune și un sechestru pe bunuri echivalent cu suma despre care procurorii DNA bănuiesc că fostul internațional ar fi primit-o, 10.000 de dolari.  Este interesant și faptul că, o dată cu mutarea competențelor de la procurorii DNA spre judecătorii Tribunalului Pitești, a căzut și interdicția lui Prunea de a părăsi Bucureștiul, însă probabil că procurorii vor cere judecătorilor ca aceasta să fie prelungită pe întreg parcursul procesului.

"Sincer, nu mă așteptam să fiu trimis în judecată pentru că eu credeam că am lămurit problemele cu procurorii în vizitele făcute la DNA"
, Florin Prunea – director departament de Relații Internaționale FRF

"Trebuie să primim o înștiințare oficială de la DNA referitoare la trimiterea în judecată a lui Prunea, iar apoi vom acționa în conformitate cu codul muncii, care stabilește mai multe căi de suspendare a angajatului de către angajator", Ionuț Lupescu – director general FRF

„Vreau să nu sufere familia”

Prunea a părut surprins de decizia procurorilor DNA. Totuși, federalul pare decis să meargă până în pânzele albe pentru a arăta că nu are nicio implicare în scandalul Penescu. Mai mult, Prunea a declarat că nu va periclita imaginea Federației cât timp va fi anchetat.

Va așteptați să fiți trimis în judecată?

Nu am primit nicio hârtie acasă care să mă anunțe de acest fapt. Până nu primesc un document oficial nu pot să mă pronunț în acest caz.

Despre spusele lui Mircea Sandu…

Știu de comunicatul președintelui Federației. Singura problemă e că între angajator și angajat nu poate interveni nimeni din afară.

Problemele tale afectează credibilitatea FRF…

Sigur, în situația în care eu voi fi trimis în instanță, FRF are o imagine mult prea bună în străinătate ca să o stric eu. Nu e normal să i-o strice un angajat și nici eu nu voi permite ca asupra unui angajat al Federației să planeze astfel de suspiciuni, de luare de mită sau trafic de influență.

Vă temeți că v-ar putea fi afectată iremediabil imaginea cu acest proces?

Nu mă interesează imaginea mea. Îmi doresc doar ca familia mea să nu aibă de suferit. În rest, aș vrea ca în cel mai scurt timp să se termine cu toate astea.

„E judecat, nu vinovat”

Dumitru Dragomir și Gică Popescu, altădată adversari duri ai lui Florin Prunea, și-au îndulcit ieri declarațiile, când au fost întrebați despre fostul director al FRF.
Președintele Ligii spune că Prunea trebuie să fie considerat nevinovat până se va pronunța justiția și că vrea să fie corect și să nu facă alte referiri despre acesta, dată fiind situația în care se află. „Un lucru este cert, ce a decis Comitetul Federal, care a decis ca raporturile de muncă ale lui Prunea cu FRF să înceteze odată cu trimiterea în judecată”, a spus Dragomir.

La rândul său, și Gică Popescu a împărtășit aceeași părere. „Dacă te acuză DNA-ul nu înseamnă că ești vinovat, există prezumția de nevinovăție, care trebuie respectată. Cât despre suspendarea sportivă, dată de FRF, este firească, pentru că și el a recunoscut că a avut contacte ci președinți sau la comisii, cred că este o decizie bună și pentru FRF, și pentru Prunea”, a conchis Popescu.

Lotul "Pitești"

– Penescu Gheorghe Cornel (patron FC Argeș) – acuzat de dare de mită în formă continuată, cumpărare de influență în formă continuată și inițiere și constituire de grup infracțional organizat
– Făcăleața  Liviu Ilie (director general PIC) – acuzat de complicitate la dare de mită în formă continuată, inițiere și constituire de grup infracțional organizat și deținere, fără autorizație, de substanțe clasificate în categoria precursorilor de droguri
– Libertatu Dan Cristian (fost director al Oficiului Județean pentru Protecția Consumatorilor Argeș) – acuzat de luare de mită
– Constantin Gheorghe (fost președinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor din cadrul Federației Române de Fotbal) – acuzat de luare de mită și inițiere și constituire de grup infracțional organizat
– Savaniu Marcel (arbitru din lotul divizionar A) – acuzat de luare de mită
– Corpodean Sorin (arbitru din lotul divizionar A) – acuzat de luare de mită
– Bogaciu Dumitru Aurelian (arbitru din lotul divizionar A) – acuzat de luare de mită în formă continuată
– Dan Cristian Lucian (arbitru din lotul divizionar A) – acuzat de luare de mită
– Caia Sorin Cristian (arbitru din lotul divizionar A) – acuzat de luare de mită
– Lica Marcel (observator federal și fost vicepreședinte al CCA – acuzat de luare de mită
– Pieca Gheorghiță (administrator PIC S.A. și FC Argeș) – acuzat de dare de mită în formă continuată, complicitate la cumpărare de influență în formă continuată și de inițiere și constituire de grup infracțional organizat
– Mincă Cristian (președinte FC Argeș) – acuzat de cumpărare de influență și inițiere și constituire de grup infracțional organizat
– Prunea Florin (director de relații internaționale al FRF) – acuzat de trafic de influență în formă continuată
– Cîrstina Daniela (director al PIC) – acuzată de favorizare a infractorului în formă continuată

Fragmente din rechizitoriul DNA:

În perioada 2006-aprilie 2009, inculpații Penescu Gheorghe Cornel, Făcăleață Liviu Ilie, Mincă Cristian, Pieca Gheorghiță și Gheorghe Constantin au inițiat și constituit un grup infracțional organizat care a acționat în mod coordonat în scopul comiterii mai multor infracțiuni grave de corupție prin care să obțină beneficii financiare sau materiale.

Astfel, în perioada septembrie 2008 – decembrie 2008, inculpații Penescu Gheorghe Cornel, Făcăleață Liviu Ilie și Pieca Gheorghiță au remis sume de bani inculpaților Bogaciu Dumitru Aurelian (5.000 USD și 374 RON), Savaniu Marcel (3.000 USD), Lică Marcel (2.000 USD), Corpodean Sorin (15.000 USD), Dan Lucian (5.000 USD) și Caia Sorin Cristian (2.000 USD) pentru ca aceștia, în calitate de arbitri, respectiv observatori , să își îndeplinească în mod necorespunzător atribuțiile de serviciu în sensul favorizării echipei FC ARGEȘ PITEȘTI

La data de 3 septembrie 2007, inculpatul Penescu Gheorghe Cornel a remis suma de 20.000 RON inculpatului Gheorghe Constantin, pentru ca acesta din urmă să delege la meciurile disputate de FC ARGEȘ PITEȘTI SA, în sezonul competițional 2007 – 2008, anumiți arbitri solicitați de finanțatorul acestei echipe, Penescu Gheorghe Cornel.
De asemenea, în perioada 14 decembrie 2008 – 12 martie 2009, inculpații Penescu Gheorghe Cornel și Pieca Gheorghiță au remis în două tranșe suma de 290.000 RON inculpatului Constantin Gheorghe, pentru ca acesta să delege anumiți arbitri agreați de Penescu Gheorghe Cornel la meciurile disputate de FC ARGEȘ PITEȘTI SA

În perioada 30 septembrie 2008-3 noiembrie 2008, inculpatul Penescu Gheorghe Cornel, cu ajutorul inculpaților Mincă Cristian și Pieca Gheorghiță, au remis suma totală de 14.000 USD inculpatului Prunea Florian, director de Relații Internaționale în cadrul Federației Române de Fotbal în condițiile în care acesta din urmă s-a prevalat de o influență reală asupra membrilor comisiei de Disciplină și Comisiei de Apel din cadrul Federației Române de Fotbal pentru ca Penescu Gheorghe Cornel să nu fie sancționat sau să fie sancționat cu o amendă în cuantum.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor
Ar fi revenirea anului: „Barcelona a primit o șansă de aur”! Numele uriaș care poate semna în 2025
Ar fi revenirea anului: „Barcelona a primit o șansă de aur”! Numele uriaș care poate semna în 2025
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Gică Popescu a făcut anunțul! Ce se va întâmpla după ce va fi numit un nou premier la Palatul Victoria
Gică Popescu a făcut anunțul! Ce se va întâmpla după ce va fi numit un nou premier la Palatul Victoria
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi a intrat în turul 2! Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă şi-au dat demisia
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi a intrat în turul 2! Marcel Ciolacu şi Nicolae…
Ilie Năstase dă o veste îngrijorătoare înainte de turul 2 la prezidenţiale. Aşteaptă un semn pentru a accepta:
Ilie Năstase dă o veste îngrijorătoare înainte de turul 2 la prezidenţiale. Aşteaptă un semn pentru a accepta: "Normal" |…
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu a renunțat definitiv la anumite alimente
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu a renunțat definitiv la anumite…
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Ion Ţiriac a dezvăluit ce preşedinte vrea pentru România: Din păcate, nu prea am avut aşa ceva!
Ion Ţiriac a dezvăluit ce preşedinte vrea pentru România: Din păcate, nu prea am avut aşa ceva!
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de asta până acum
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de asta până acum
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social media
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social media
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak Djokovic
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak…
×