Bogdan Stancu a împlinit astăzi 22 de ani și a vorbit despre obiectivele Stelei din sezonul viitor, în special de cupele europene. ‘Motanul’ nu își subestimează adversarii din turul doi preliminar al Europa League, Ujpest Budapesta, și este de părere că echipa lui Bergodi trebuie să se concentreze foarte mult pe această dublă și să dea un randament maxim pe teren.
"Trebuie să tratăm meciul cu Ujpest foarte serios, chiar dacă părem favoriți. Obiectivul nostru este să ne calificăm în grupele Europa League, deoarece suntem Steaua și trebuie să jucăm foarte bine în orice competiție. Nu știu cât de puternic este campionatul Ungariei, dar și dacă jucăm împotriva unei echipe din Malta, trebuia să tratăm serios și cu respect adversarul. Sper ca la ora meciului să fim apți 100%", a spus Stancu la o conferință de presă. "Goian nu e de neînlocuit!" Stelistul a vorbit și de situația lui Dorin Goian, care este dornic să plece de la Steaua. Deși îl vede ca pe un om de bază al echipei, ‘Motanul’ afirmă că nimeni nu este de neînlocuit, indiferent de valoarea respectivului. "Goian este unul dintre cei mai buni jucători ai Stelei, unul dintre cei mai buni fundași. Ne-ar fi greu fără el, însă nu cred că există vreun jucător aici care să nu poată fi înlocuit. Dacă lui i-ar fi mai bine să plece, m-aș bucura pentru el", a mai spus Stancu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER