Gruparea greacă Olympiakos Pireu este interesată de achiziționarea atacantului Michael Owen, al cărui contract cu Newcastle United va expira săptămâna viitoare, și îi oferă jucătorului englez un salariu tentant, informează cotidianul Daily Mail
"Gruparea greacă îi oferă lui Owen posibilitatea de a evolua în Liga Campionilor și un salariu tentant pentru a părăsi Premier League și a-și revigora cariera la clubul din Atena cu un an înainte de Cupa Mondială. Olympiakos consideră că îi poate da lui Owen un salariu superior față de cel ce îi poate fi oferit în Anglia", precizează sursa citată.
Formațiile Hull City și Stoke City și-au arătat de asemenea interesul pentru jucătorul englez, dar cea mai bună ofertă pentru Owen pare să fie cea făcută de Everton. Totuși, trecutul ‘cormoran’ al vârfului pare să facă imposibilă această mutare, așa că formația elenă rămâne în pole position.
Olympiakos i-a transferat în această perioadă de mercato pe atacantul Matt Derbyshire (Blackburn) și pe fundașul Olof Mellberg (Juventus).
Transferat de la Real Madrid la Necastle în 2005, Owen a reușit să înscrie 26 de goluri în cele 71 de partide jucate pentru ‘coțofene’
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER