Lotul echipei FC Argeș, format din 26 de jucători, a plecat, miercuri, în Austria, pentru un stagiu de pregătire de 16 zile în localitatea Siegendorf.
Cei 26 de jucători sunt: Ionuț Boșneag, Valentin Coca și Mirel Bolboașe – portari; Mircea Stan, Daniel Ghiță, Daniel Bălașa, Dan Lăcustă, Nicolae Diță, Andrei Bărbulescu, Ilie Poienaru – fundași; Adrian Voicu, Cristi Tănase, Iulian Tameș, Monel Cârstoiu, Elias Bazzi, Cosmin Năstăsie, Andrei Panait și Robert Boboacă – mijlocași; Adrian Iordache, Adrian Voiculeț, Adrian Dulcea, Yusuf Kamara și Robert Beurean – atacanți.
Ivorianul Yusuf Kamara nu a făcut deplasarea cu lotul de jucători, dar va fi prezent în Austria direct la cantonamentul de la Siegendorf.
"Este posibil ca în Austria să avem în probe alți jucători străini și chiar români, pentru a ne întări lotul. Totul depinde de posibilitățile financiare pe care le vom avea”, a declarat la plecare antrenorul Ionuț Badea.
În cele 16 zile de pregătire, FC Argeș va susține cinci partide de verificare. În primele trei meciuri, echipa pregătită de Ionuț Badea va întâlni pe SM Caen, Vasas Budapesta și Widzew Lodz. Francezii de la Caen au retrogradat din Ligue I la finalul ultimei ediții de campionat, ungurii de la Vasas Budapesta au terminat pe locul 10, iar polonezii de la Widzew Lodz sunt nou promovați în prima ligă.
sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER