Toja e creierul! **

Toja e creierul! **
  • Publicat:
  • Actualizat:

Chiar dacă Ionescu este favoritul patronului, columbianul are prima șansă în viziunea lui Bergodi

Noul sistem de joc al Stelei, 4-4-2, a readus în discuție problema numărului 10. Adică a celebrului coordonator de joc, a jucătorului capabil să facă diferența la mijlocul terenului. Antrenamentele din Austria au scos în evidență doi concurenți pentru acest post: Toja și Ionescu. 

Conform unor surse din interiorul echipei, columbianul pare favorit cert în disputa cu fostul jucător al Universității Craiova. Prima dovadă a apărut la fluierul de start al amicalului cu Cejle, când Toja a apărut printre titulari. Mai mult decât atât, sud-americanul a impresionat prin travaliul depus, precizia paselor și fizicul impresionant.

La rândul său, Andrei Ionescu a intrat și el bine în joc, a și marcat un gol printr-o execuție de excepție, însă pare că mai are mult de lucrat până să-i ia locul lui Toja. Conform celor discutate de staff-ul tehnic, olteanul este dezavantajat de fizic, ceea ce îl face să piardă mai multe dueluri cu adversarii în timpul unui meci. De altfel, înseși cifrele vorbesc de la sine despre șansele fiecăruia de a juca titular. Azi, la amicalul cu Boehmians Praga, este de așteptat ca rolul de coordonator să fie atribuit tot columbianului.

 De ce Toja

â–ºLa testele de rezistență, staff-ul tehnic a descoperit că Toja are un potențial imens, nevalorificat la capacitate maximă. În partida cu Celje, mijlocașul a alergat mult mai mult ca de obicei, lucru care a contat imediat în economia jocului

â–º Are o viziune bună a jocului, șut puternic, driblează cu ușurință, personalitate puternică

Cifrele lui Toja cu Celje:

26 de pase

18 bune

7 pase proaste

4 șuturi spre poartă

2 pe poartă

De ce Ionescu

â–ºAre simțul pasei în adâncime, driblează extrem de ușor în regim de viteză

â–ºAre acțiuni individuale de excepție, finalizate cu execuții pe măsură

Cifrele lui Ionescu cu Celje:

24 de pase

16 pase bune

8 greșite

5 șuturi spre poartă

2 pe poartă, un gol

 

"Toja este un jucător interesant. Are un stâng foarte bun și e capabil să scoată cu ușurință adversarii din joc ca să creeze superioritate", Emerich Jenei, fost antrenor Steaua

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Dawa, aproape de transferul carierei! Echipe din Premier League au manifestat interes pentru fundaşul FCSB:
Dawa, aproape de transferul carierei! Echipe din Premier League au manifestat interes pentru fundaşul FCSB: "Au existat discuţii"
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit un detaliu special de la mama sa FOTO
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit…
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×