Doar egal! **CFR Cluj – Swindon Town 1-1

Doar egal! **CFR Cluj - Swindon Town 1-1
  • Publicat:
  • Actualizat:

CFR Cluj a jucat în această seară primul amical din această vară, adversar fiind Swindon Town, liga a treia din Anglia.

Chiar dacă adversarul nu a fost unul redutabil, clujenii au fost surprinși de jocul lipsit de complexe practicat de englezi. Elevii lui Conceicao au ratat câteva ocazii de deschidere a scorului prin Culio, Mara, Y. Kone și Deac, însă cei care au reușit să deschidă scorul au fost jucătorii de la Swindon Town: greșeală a defensivei clujene, MC Namee rămâne singur cu Stănciou și trimite elegant în plasă (min 31).

În repriza a doua, Conceicao a schimbat aproape toată echipa, iar Ruiz reușește egalarea încă de la prima atingere, în urma unei centrări de pe partea dreaptă. Dar clujenii s-au stins repede și jocul s-a echilibrat din nou.Până la final puținii spectatori prezenți la meci au avut parte de un meci încălcit, luminat pe alocuri de execuțiile lui Trică sau driblingurile lui Dubarbier.

Conceicao a început partida cu următoarea echipă:

Stăncioiu – Tony, G. Mureșan, Alcantara, Panin – Culio, Dani, Peralta, Deac – Y. Kone, Mara

Swindon Town: Phil Smith – Morrison , Greer, Lescinel – Amankwaah, Timlin, Easton, Kennedy – Al. O’Brien, Mc Namee, Paynter

 Min. 1 A început partida! Clujenii atacă de la stânga la dreapta, iar englezii au lovitura de start.

Min. 1 Prima ocazie aparține englezilor. Centrare de pe partea stângă, însă Mureșan îi ia fața lui Paynter și respinge.

Min. 3 Culio șutează din afara careului, balonul se duce peste

Min. 7 Kone trage în forță de la 17 metri, dar mingea nu prinde cadrul porții

Min. 10 O nouă ocazie în dreptul CFR-ului. Mara trage din cădere, mingea trece puțin pe lângă vinclu

Min. 15 Deac centrează la firul ierbii de pe partea stângă, însă Kone nu reușește să împingă balonul în poartă

Min. 19 Fază periculoasă la poarta lui Stăncioiu! O’Brien avansează pe partea stângă, trimite în gura porții, însă MC Namee nu ajunge la minge

Min. 23 Kone intră în careu, driblează un adversar, ajunge singur cu portarul, însă alege să centreze în locul unui șut direct și faza se răcește

Min. 27 Tony centrează pentru Deac, însă mijlocașul este deposedat

Min. 29 Kennedy trimite puternic din voleu la colțul lung, pe lângă însă

Min. 31 Swindon Town deschide scorul! MC Namee este lăsat singur cu Stăncioiu după o greșeală a defensivei și atacantul îl lobează elegant pe goalkeeper-ul clujean

Min. 35 Panin centrează pentru Kone, dar acesta din urmă reia peste poartă

Min. 40 Deac este aproape de egalare, însă se fluieră fault în atac

Min. 44 Fază prelungită de atac a clujenilor în careul englezilor, însă nu reușesc să bage mingea în poartă.

Min. 45 Se încheie prima parte a meciului

 

Min. 46 A început repriza a doua. CFR a schimbat aproape toată echipa. Singurul jucător care a mai rămas pe teren și în partea a doua este Panin

Min. 46 GOL CFR! Centrare de pe partea dreaptă și Ruiz reia din 6 metri, la prima atingere a balonului

Min. 51 Durbarbier întoarce un adversar în flancul drept, intră în care și șutează în plasa laterală.

Min. 57 Emil Dică șutează de la 18 metri, pe lângă însă

Min. 62 Trică trage în forță de la 17 metri, aproape de vinclu, dar goalkeeper-ul englez respinge printr-un refex extraordinar

Min. 73 Buș rămâne întins pe gazon după ce un adversar l-a lovit cu gheata în față. Până la urmă jucătorul se ridică și continuă meciul

Min. 90 S-a terminat meciul

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Spaniolii îi transmit un mesaj direct lui Andrei Rațiu: „Nu există o șansă mai bună!”
Spaniolii îi transmit un mesaj direct lui Andrei Rațiu: „Nu există o șansă mai bună!”
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Se joacă! Buzău - FCSB a fost în pericol: s-a discutat şi varianta ca meciul să fie amânat | FOTO
Se joacă! Buzău - FCSB a fost în pericol: s-a discutat şi varianta ca meciul să fie amânat | FOTO
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de zile, înfășurat într-un cearșaf și îngropat în șanț
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
S-a stins cea mai iubită actriță. A fost găsită moartă în propria casă
S-a stins cea mai iubită actriță. A fost găsită moartă în propria casă
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×