Victor Hănescu și-a terminat vacanța. Înainte de a pleca la Stuttgart, unde ieri și-a făcut reapariția pe zgură (6-4, 7-6 cu Dominik Meffert, în turul I), tenismenul român a acceptat să se întâlnească cu echipa ProSport.
„Îmi este mai dificil acum, după câteva zile de vacanță. Și racheta este parcă mai grea. Dacă nu joci o săptămână, te simți foarte greoi!”, sunt reacțiile lui Victor după vacanța din Grecia. Hănescu realizează însă rapid că este pe locul 26 ATP (n.r. – loc ocupat în momentul realizării interviului. Ieri a căzut pe locul 33, pierzând puncte neapărate de anul trecut) și trebuie să-și intre rapid în ritm. Numai așa poate intra în Top 20, obiectivul său major pentru următoarea perioadă: „Chiar am vorbit cu părinții mei. Când am început tenisul, nici nu ne-am gândit că aș putea ajunge în acest punct. În 1999 am intrat în clasamentul ATP, iar de atunci jocul meu s-a schimbat mult”.
„Am pierdut ani buni în tenis!” În timpul discuției, Victor ne șochează cu un amănunt: „Puteam fi chiar și mai sus în clasament dacă n-aș fi avut probleme medicale cu crampele. M-au sâcâit cu anii. Abia la 27 de ani am aflat ce am cu adevărat. Am făcut nenumărate controale în țară, dar nimeni n-a știut să-mi spună exact care este adevărata problemă”. Anul trecut, elevul lui Firicel Tomai (foto jos) a ajuns la un specialist în SUA, acesta ajutându-l să depășească problemele. „Am urmat un tratament, iar acum mă simt mult mai bine, n-am mai avut de atunci accidentări majore. Dintr-o întâmplare am aflat cum pot rezolva problema. Un prieten englez mi-a spus că și el a avut aceleași crampe musculare, astfel că așa am ajuns în SUA. Așa am pierdut ani buni în tenis, toți îmi spuneau că nu sunt pregătit fizic. Bine că am descoperit ce am avut de fapt”, a concluzionat „Hăne”. 1. VISUL URIAȘULUI
Pe 21 iulie, Victor Hănescu împlinește 28 de ani. „Mi-aș dori să mai câștig un titlu sau măcar să mai fac o finală”, ne-a mărturisit jucătorul român.
2. VREA SĂ‚ FACĂ‚ O ACADEMIE
Hănescu a adunat aproximativ 2 milioane de euro din tenis până în prezent, dar jucătorul susține însă că aceasta nu e suma reală care i-a intrat în cont: „Am câștigat mult mai puțin. Apoi a trebui să-mi achit din datoriile mai vechi. Pentru a ajunge sus, am avut nevoie de bani”. Victor a făcut unele investiții în imobiliare, iar pe viitor intenționează să pună pe picioare o academie de tenis, alături de câțiva prieteni. 3. L-A BĂ‚TUT PE RAFA NADAL
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER