Într-o perioadă în care totul pare să le fie potrivnic, dinamoviștii primesc și o veste bună.
Bogdan Lobonț va reîncepe antrenamentele pe 15 august, deși se pronosticase că nu va mai putea juca până la finele acestui an. Medicii clinicii italiene la care se tratează "Pisica", i-au informat pe acționarii dinamoviști că recuperarea după operația suferită la genunchiul drept, decurge în condiții foarte bune și portarul naționalei va reveni la antrenamente pe data de 15 august.
Dacă recuperarea continuă pe aceeași linie ascendentă, Dinamo s-ar putea baza pe Lobonț, în meciurile oficiale, la jumătatea lunii septembrie.
"Am fost foarte fericit să aud astfel de vești. Bogdan este nu doar un fotbalist extraordinar, dar și un om de caracter", a declarat președintele executiv al lui Dinamo, Cristi Borcea.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER