Pregătiri pentru meciul Chelsea-Inter din California. Antrenorul italian al lui Chelsea a vorbit, după antrenamentul de ieri al echipei londoneze, despre planurile sale în vederea duelului cu Jose Mourinho și despre accidentarea lui Michael Ballack.
"Ballack s-a lovit la picior, dar ceilalți sunt apți de joc", a spus Carlo Ancelotti, citat de site-ul oficial al clubului englez. Germanul s-a întors acasă pentru tratament la rana de la picior.
Fostul antrenor al lui AC Milan vrea să înceapă meciul cu Inter cu o garnitură de rezervă pentru a vedea cum se comportă jucătorii africani care s-au întors mai târziu din vacanță. În ceea ce-l privește pe Yuri Zhirkov, noua achiziție, nu va putea fi folosit pentru că nu a primit încă permisul de muncă. "Lucrează cu echipa în acest turneu, este un jucător foarte bun, dar are probleme de comunicare pentru că nu vorbește limba engleză", a menționat Ancelotti. Într-o engleză impecabilă, italianul a mai spus că "săptămâna aceasta am lucrat intensiv comparativ cu săptămâna trecută, iar astăzi am pregătit cu atenție tactica".
Ancelotti îl va întâlni pe Mourinho pentru prima dată de când a plecat de la Milan. "Este un tehnician foarte bun, a făcut o treabă bună și aici la Chelsea", a încheiat italianul.
Meciul Chelsea-Inter se va disputa miercuri dimineață, ora 6 în România, și va fi transmis în direct de sport.ro. Pe Rose Bowl din Los Angeles ar putea juca din primul minut, la Inter, și Cristi Chivu.
Miercuri ora 06.00 Chelsea – Inter (DIRECT LA SPORT.RO), și în reluare de la 11:05 si 16:00.
Â
Edwin Rosch
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER