Steaua a plecat în această dimineață spre Budapesta, acolo unde mâine va susține meciul retur din cadrul turului doi preliminar al Europa League.
Președintele Stelei, Valeriu Argăseală, a fost singurul reprezentant al clubului care a dialogat cu presa. Oficialul din Ghencea este convins că formația lui Bergodi se va califica și nu se sperie de atmosfera pe care fanii maghiari au pregătit-o.
"Nu ne așteaptă iadul, ne așteaptă un meci, la capătul căruia vom obține o calificare. Suporterii noștri nu au de ce să se teamă, am făcut toate demersurile necesare pentru ca ei să fie în siguranță. Vom fi încurajați din tribune de aproximativ 700 de suporteri.", a spus oficialul roș-albaștrilor la plecarea spre Budapesta.
Argăseală a anunțat că Steaua nu va mai achiziționa niciun jucător în această vară. Singurii care se vor ‘transfera’ în Ghencea sunt fotbaliștii de la Bologna, Emeghara și Ovidiu Petre. Chiar dacă inițial previziunile erau sumbre și se specula că fundașul stânga va reveni abia în 2010, președintele anunță că într-o lună și jumătate nigerianul ar putea fi apt de joc: "Acesta este lotul final, pe acești jucători ne vom baza în noul sezon. Nu mai facem niciun transfer, îi așteptăm să revină pe Emeghara și pe Ovidiu Petre. Eme va fi pe gazon într-o lună și jumătate, iar dacă toate lucrurile merg bine, Ovidiu va fi apt în două-trei luni maxim."
La plecarea spre Ungaria, steliștii s-au intersectat cu dinamoviștii, care așteptau să se îmbarce cu destinația Portugalia, acolo unde vor juca un amical cu FC Porto.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER