Becali: „Onicaș este cu trei clase peste Ovidiu Petre** și Lovin!”

Becali:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Principalul finanțator al Stelei, George Becali, și-a reiterat din nou dorința de a închide peluzele stadionului, dacă suporterii nu vor înțelege să se comporte altfel. Europarlamentarul a declarat că nu vrea să riște excluderea clubului din cupele europene, astfel încât nu va risca și va recurge la măsura fără precedent de a închide tribune.  Conform lui Becali, suporterii de la Peluza Sud nu vin la meci decât cu gândul de a-i face rău domniei sale.

"Decât să fiu exclus din cupele europene, mai bine închid peluza Sud și apoi pe cealaltă… Ă‚ia de la Sud nu sunt interesați de soarta echipei. Ei vin la meci pentru că vor să se bată, nu pentru fotbal. Ei își spun ‘hai să-i facem rău lui Becali!", a declarat Becali.

În altă ordine de idei, mijlocașul de 18 ani al Stelei, Mihai Onicaș, este mult mai bun decât internaționalul Ovidiu Petre, jucător pe al cărui post evoluează. De asemenea, cuplul de atac Stancu-Surdu este principalul câștig al Stelei.

"Cel mai mare câștig e cuplul de atac Stancu – Surdu. Un mare câștig este și Onicaș. Nu am exagerat atunci când am spus că e șapte clase peste Lovin și trei peste Ovidiu Petre, e chiar mai mult. Când a intrat Onicaș pe teren mi-am dat seama că s-a liniștit și s-a luminat jocul. El e foarte puternic din toate punctele de vedere", a spus Becali la Sport.ro

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Meteorologii EaseWeather anunță o lună octombrie istorică în România. Temperaturi și fenomene meteo ciudate
Meteorologii EaseWeather anunță o lună octombrie istorică în România. Temperaturi și fenomene meteo ciudate
A marcat pe bandă rulantă și a intrat în istoria clubului! ”Un fenomen foarte rar”. Vrea la naționala României
A marcat pe bandă rulantă și a intrat în istoria clubului! ”Un fenomen foarte rar”. Vrea la naționala României
Gabriela a murit într-un accident, iar soțul ei, pompier chemat la intervenție, a leșinat când a aflat
Gabriela a murit într-un accident, iar soțul ei, pompier chemat la intervenție, a leșinat când a aflat
„Nu câștig 37 de milioane de euro pe an”. Jucătorul cel mai bine plătit de la FC Barcelona a răbufnit în public
„Nu câștig 37 de milioane de euro pe an”. Jucătorul cel mai bine plătit de la FC Barcelona a răbufnit…
Cornel Dinu, atac dur la adresa unui dinamovist. ”Un tâlhar”
Cornel Dinu, atac dur la adresa unui dinamovist. ”Un tâlhar”
Andreea Bănică, aproape nud pe internet! Nu se sfiește deloc la 46 de ani. Fanii, în extaz: „Arăți ca o puștoaică”
Andreea Bănică, aproape nud pe internet! Nu se sfiește deloc la 46 de ani. Fanii, în extaz: „Arăți ca o…
Simona Halep a făcut marele anunţ! Tania şi Stere Halep sunt în al nouălea cer: „E o zi grozavă!”
Simona Halep a făcut marele anunţ! Tania şi Stere Halep sunt în al nouălea cer: „E o zi grozavă!”
BANCUL ZILEI. Bulă, în pat cu fata unui fermier din Vaslui: - Bulă, încetează sau îl chem pe tata!
BANCUL ZILEI. Bulă, în pat cu fata unui fermier din Vaslui: - Bulă, încetează sau îl chem pe tata!
Noul an universitar. Cât au scos părinţii din buzunar pentru dotarea camerelor de cămin la stat:
Noul an universitar. Cât au scos părinţii din buzunar pentru dotarea camerelor de cămin la stat: "Este doar strictul necesar".…
Performanța UNICĂ a soldaților români în Bulgaria! „Nu știu dacă...
Performanța UNICĂ a soldaților români în Bulgaria! „Nu știu dacă...
Gest emoționant făcut, în memoria mamei lui, de milionarul care își construiește un castel în România
Gest emoționant făcut, în memoria mamei lui, de milionarul care își construiește un castel în România
BREAKING! Viitura a ajuns în România! Ciclonul Ashley îşi face DEJA simţită prezenţa în 2 județe
BREAKING! Viitura a ajuns în România! Ciclonul Ashley îşi face DEJA simţită prezenţa în 2 județe
Marele regret al lui Ion Iliescu. Ce a făcut fostul președinte al României: Nu am fost neapărat fericit...
Marele regret al lui Ion Iliescu. Ce a făcut fostul președinte al României: Nu am fost neapărat fericit...
O româncă de 42 de ani a fost ucisă
O româncă de 42 de ani a fost ucisă "din curiozitate" de un tânăr de 17 ani. Femeia avea doi…
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Age of Mythology Retold Review: slăviți zeii nostalgiei
Age of Mythology Retold Review: slăviți zeii nostalgiei
Studiu. Viaţa de pe Pământ, influenţată de o supernovă
Studiu. Viaţa de pe Pământ, influenţată de o supernovă
Cum se face regenerarea filtrului de particule? Ce poți face dacă ai DPF înfundat
Cum se face regenerarea filtrului de particule? Ce poți face dacă ai DPF înfundat
Insula Iubirii, sezonul 8. Detaliul care i-a făcut pe fani să creadă că Andrei și Cristina s-au împăcat. Care e statusul relației
Insula Iubirii, sezonul 8. Detaliul care i-a făcut pe fani să creadă că Andrei și Cristina s-au împăcat. Care e…
×