Abia ce pui piciorul în Râșnov, oraș aflat la 12 kilometri de Brașov, și întrebi de Romeo Surdu, toată lumea te direcționează spre blocul vechi, din cartierul Chimica, unde a copilărit actualul fotbalist al Stelei. „Apăi, cum să nu știm unde stă Romică? Doar e cel mai mare fotbalist pe care l-a dat Râșnovul vreodată!”, afirmă un localnic cu mândrie.
Chimica, numele cartierului – unul mărginaș de altfel -, vine de la fosta fabrică ce producea adezivi și care pe vremea lui Ceaușescu chiar așa se numea. Blocul unde încă mai locuiește familia Surdu se află la numai 100 de metri de fosta fabrică, acum închisă, iar pe vremuri aerul în zonă nu era întotdeauna chiar cel mai respirabil. Blocurile, toate având între două și patru etaje, nu arată tocmai grozav, se vede că au fost construite pentru muncitorii din fabrică. Câteva dintre ele au acoperiș din lemn, kitsch-ul acela promovat de comuniști la construcțiile din orașele mici, prin care încercau să îmbine modernul cu elementul rural. Într-unul dintre aceste blocuri, ultimul dinspre ieșirea către Zărnești, și-a petrecut copilăria Romică, alături de părinți și de cele două surori mai mici. Totuși, apartamentul de la etajul doi al familiei Surdu frapează prin eleganța externă față de marea majoritate a celor din zonă. Termopane la fiecare cameră, la balcon, totul curat și îngrijit. La interfon nu răspunde însă nimeni. Ne lămurește o vecină, aflată în fața blocului, pe care o chestionăm despre Romică. „Apăi, mamă, aici nu mai stă decât sora lui cea mică, Luminița. Dacă nu-i acasă, înseamnă că-i la pensiune, jos, de unde pleacă drumul spre Poiană, că acolo lucrează. Romică, băiatul, vine rar pe aici. Sora mai mare e plecată în străinătate, tatăl la fel, iar maică-sa, săraca, a murit acum vreo opt ani. Apartamentul ăsta, dacă-l vedeți așa aranjat, Romică l-a făcut, cu banii de la fotbal. Tare mult și-a ajutat tatăl și surorile. Copii chinuiți, mamă! Familie modestă, părinții lucrau la „cazane”, la Chimica, la fabrică. Dar copii cuminți și bine crescuți, nu ca ăștia de azi!”.
Szabo: „Ă‚știa chinuiți ajung fotbaliști!“
Înainte de pensiune, pentru a vorbi cu sora mai mică, trecem însă pe la Adrian Szabo (foto), antrenorul care l-a crescut la juniorii lui FC Brașov. „Dom’le, rareori am văzut un puști cu atâta ambiție în el. Nici la miuțe nu-i plăcea să piardă. Copilul ăsta era în stare să treacă peste orice greutate, numai să ajungă fotbalist. Când am luat eu grupa lui, avea 14 ani. Făcea zilnic naveta de la Râșnov. Putea să fie ploaie, vânt, viscol, zăpadă, el era prezent la antrenament. Uneori venea direct de la școală, alteori avea timp să treacă și pe acasă, dar ce știu e că de multe ori venea nemâncat. Poate din lipsă de timp, poate și din cauza situației de acasă, dar asta nu conta pentru el. Ar fi fost în stare să joace fotbal fără întrerupere 24 de ore din 24, nu-l mai interesa nimic altceva. Era însă un tip care știa să se facă plăcut de ceilalți. Deschis, fâșneț, descurcăreț. Nu era deloc timid, în ciuda vârstei. Poate că și greutățile de acasă l-au maturizat mai repede. Nevoit de multe ori să se descurce singur, a dat mai repede decât alții piept cu viața. Era foarte orgolios, niciodată nu l-am văzut sau auzit să se roage sau să se milogească pentru ceva. Ținea în el, nu și‑ar fi călcat pe mândrie pentru nimic în lume. Apoi, pe la 16 ani, am reușit să-i găsesc un loc la cantonamentul clubului, care era la hotel Tâmpa. Dormea acolo și avea trei mese asigurate zilnic. A început și pentru el o altă viață”.
N-a uitat de unde a plecat
Acum șef al Centrului de copii și juniori la FC Brașov, Szabo rememorează un episod tragic din viața lui Surdu: „Nu știu dacă împlinise 18 ani când i-a murit mama. A fost distrus, își iubea enorm părinții. N-am văzut atâta deznădejde pe chipul unui copil cum am văzut la el atunci. Dar l-am ajutat cu toții să treacă și peste asta. Ce m-a impresionat întotdeauna la el a fost modestia, faptul că n-a uitat de unde a plecat. De Sărbători, de fiecare dată primesc mesaj de la el. Și eu, și alții care i-au marcat în diferite momente cariera și viața. N-a uitat niciodată de unde a plecat, nu și-a renegat niciodată trecutul. Domnule, nu-i vorbă goală, chiar e adevărat că ăștia chinuiți ajung fotbaliști! Ă‚ia de bani gata… prea puțini!”.
„Poate că am fost mai săraci, dar suntem mândri“
Luminița, sora mai mică a lui Romeo, are 21 de ani și face contabilitate primară la o pensiune situată chiar la baza drumului care urcă spre Poiana Brașov. Deocamdată, pentru că în viitor visează la o carieră în management. Povestește despre fratele ei cum „jucam fotbal în casă, eu stăteam în poartă, care era ușa de la apartament, iar sora mea mai mare, Mihaela, juca în atac împotriva lui Romică. Câte geamuri n-am spart în casă! Lui Romică n-aveai ce-i face, toată ziua visa numai minge. Mi-aduc aminte că avea 10 ani și de două-trei ori pe săptămână mergea pe jos cam cinci kilometri dus-întors până la stadionul vechi din Râșnov, unde era înscris la grupa de copii. Dar și la școală învăța bine, până să se apuce serios de fotbal avea numai note mari, până în clasa a IV-a mereu a luat premiu. Mai făcea și prostii, că trăgea fetele de codițe”.
Luminița a fost cea care și-a găsit mama moartă, atunci când s-a întors într-o zi de la școală. Avea 14 ani atunci. „A suferit un atac cerebral. Am fost cu toții distruși o bună perioadă. Tatăl nostru, care lucra ca maistru mecanic, merită apreciat pentru cum a știut să ne strângă lângă el și să mergem mai departe. Din momentul acela a fost și mamă, și tată pentru noi”. De atunci, viața i-a unit și mai mult pe cei patru membri ai familiei Surdu. Pe Romică, Luminița aproape că-l divinizează: „Din momentul în care a ajuns să câștige bani din fotbal ne-a ajutat pe toți. Casa, el și tata au făcut-o să arate cum e acum, mașina asta pe care o am, un Fiat Punto, a fost un cadou din partea celorlalți din familie, iar când a fost să am nevoie de bani pentru facultate, am terminat Științe Juridice și Administrație Publică, Romică m-a ajutat întotdeauna”. După care ține să adauge: „Acum să nu vă închipuiți că toți banii au venit de la el. Am lucrat și eu. Să nu credeți că dacă a ajuns fotbalist acum, gata, am sărit toți pe el. Nu! Poate că nu am fost o familie cu mari posibilități, dar am fost mândri. Toți! Niciodată cineva din familia Surdu nu s-a umilit în fața cuiva, nu s-a rugat de ceva la cineva! Să scrieți asta!”.
Făcea naveta cu „nașul“
-Romică, toată lumea care te cunoaște spune că ai rămas un tip modest, care nu uită de unde a plecat. -Mie așa mi se pare normal să fie. Și mă bucur foarte mult că, atunci când dau mesaje de Sărbători, îmi răspund la rândul lor. E un sentiment de fericire că, uite, nici ei nu m-au uitat! -E adevărat… -A, că mi-am adus aminte. Zilele trecute m-a sunat un fost coleg de școală generală, că eu vorbesc cu toți. E de mai mulți ani în America și m-a sunat după ce a văzut meciul nostru cu Ujpest, de la București. Mi-a zis: „Băi, Romică, tu ești cel mai ambițios om pe care l-am cunoscut vreodată! La câte ai tras tu, să reușești să ajungi aici e mare lucru, mă“. A fost cel mai frumos compliment pe care mi-l putea face. -E adevărat că de multe ori mergeai nemâncat la antrenamente când erai la juniori? -Nu e motiv de laudă, dar, da, se întâmpla și asta. Nu eram o familie foarte îmbelșugată, ce să spun? De multe ori mergeam de la Râșnov la Brașov și înapoi cu „nașul“! N-aveam tot timpul bani de bilet. Când reușeam să evit și „nașul“, era ideal! Cert este că mi-am dorit enorm să ajung fotbalist adevărat pentru a le răsplăti alor mei sacrificiile pe care ei le-au făcut pentru mine și pentru surorile mele.
"Regret că mama n-a apucat să mă vadă jucând măcar o dată în Liga I, la Brașov. A fost visul meu să joc cu ea în tribună. Dar știu că de acolo de Sus, unde e ea acum, râde cu mine, plânge cu mine și se bucură alături de mine!", Romeo Surdu, atacant Steaua
"Era iute, arțăgos, dar n-avea dribling, ori la un atacant asta e o lipsă mare. L-am pus să joace pe teren redus contra a cinci-șase pici. Îi intrau și printre picioare, dar era nevoit să se descurce pe spații mici, i-au dezvoltat tehnica individuală", Gabi Stan, cel care la promovat pe Surdu la seniorii lui FCÂ Brașov
Tatăl și cu cealaltă soră dau spectacole în Insulele Canare
Mihaela, cea de-a doua soră a fotbalistului, cu un an mai mică decât el, se află acum în Spania. Iar împreună cu ea este și tatăl lor. Luminița, mezina familiei, a dezvăluit că „Mihaela are firma ei, care produce spectacole pentru copii, și nu numai, în hoteluri de lux. Se numește «Reptil Show», iar spectacolul constă în numere de dresură cu șerpi, în special, dar și cu diferite păsări, printre care papagali și vulturi. Acum, ea și tatăl meu sunt angajați cu aceste spectacole pe undeva prin Insulele Canare, merg prin toate stațiunile de acolo. Acasă vor reveni abia spre iarnă”.
Articol scris de Ioan Viorel
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER