Revenit într-un meci oficial după o accidentare ce l-a ținut departe de gazon patru luni de zile, Cadu a fost omul decisiv pentru CFR în Supercupă.
Căpitanul „feroviarilor”, Ricardo Cadu este jucătorul de care se leagă cele mai mari performanțe din istoria CFR-ului. În ultimele două sezoane, portughezul a marcat două goluri care au adus în premieră la Cluj titlul și Supercupa. „Așa am eu noroc, să bat penalty-urile decisive. La cel cu U Cluj am avut emoții mari, pentru că era o groapă la punctul de la 11 metri și am tras tare, pe mijloc, ca să nu ratez. Acum, în Supercupă, nu am avut nicio emoție. Știam că portarul o să sară într-o parte și am tras relaxat”, povestește Cadu. „Va fi anul nostru! O să câștigăm tot, și titlul și Cupa” Ricardo Dani, mijlocaș CFR 4 trofee a cucerit CFR în ultimele două sezoane: un titlu în Liga I, două Cupe ale României și o Supercupă a României
 Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER