Sabău recunoaște, Șahtior e favorită clară în înfruntarea pentru grupele Ligii. Antrenorul Timișoarei i-a lăudat pe jucătorii lui Lucescu, însă speră la un scor cât mai strâns miercuri, la Donețk, în speranța unei calificări decise pe teren propriu.
"Șahtior este net superioară, dar avem și noi atuurile noastre: ambiție mai mare, mobilizare, o organizare mai bună. La nivelul acesta se pot produce și surprize. Când îi vezi pe cei 4 brazilieni de la Șahtior cum joacă, cum își creează spații largi, te pot pune în dificulatate. Individual sunt mai valoroși, dar nu trebuie lăsați să își facă jocul. Trebuie ca în anumite momente importante, fotbaliștii lor mai buni să fie marcați strict. Îmi doresc un scor cât mai strâns și ar fi indicat să și înscriem. Acasă va fi altceva, cu 30-35.000 de oameni în tribune, alt ritm, altă atmosferă. Am emoții pentru că sunt responsabil de rezultatele acestei echipe. Jucăm în Liga Campionilor cu Șahtior Donețk, care e antrenată de Mircea Lucescu și e normal să avem emoții. Nu mă duc acolo ca să fac orice și apoi să caut scuze. Trebuie să credem în șansa noastră, să jucăm bine și evetual să scoatem și un rezultat cât de cât bun. Am văzut primele două meciuri ale lor din campionat, dar erau adversari modești și s-au antrenat cu ei", a declarat Sabău, la plecarea echipei spre Donețk. Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER