Divizia A la baschet feminin se va disputa în sezonul 2009 – 2010 pe două serii georgrafice, sud-est și nord-vest, la start aflându-se 15 echipe, informează Mediafax.
Componența celor doua serii este următoarea:
Seria Sud-Est – 7 echipe: CS Olimpia București, SCM CSS U Craiova, CS Rapid București, Sportul Studențesc București, Municipal Politehnica Iași, CSS CST BC Alexandria și Municipal MCM Târgoviște.
Seria Nord-Vest – 8 echipe: Universitatea "1 decembrie 1918" Alba-Iulia, CSM Satu Mare, CSU Oradea, Galactica Brașov, CSS Bega Timișoara, "U" Cluj, CSS LMK BC Sepsi Sfântu Gheorghe și BC ICIM Arad.
Primele patru clasate în fiecare serie vor constitui Seria A1 (8 echipe), iar locurile 5-8 vor constitui Seria A2 (8 echipe). În cadrul fiecărei serii (A1 și A2), echipele își păstrează rezultatele directe cu echipele cu care au jucat în turul I și vor juca împotriva celorlalte echipe jocuri tur-retur. În turul trei se vor disputa meciuri în sistem play-off, care vor culmina cu finala, atât în Seria A1, cât și seria A2.
Campionatul va începe în luna septembrie, dar FR Baschet nu a dat publicității datele oficiale ale jocurilor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER