Tradiția Stelei, dar mai cu seamă tânăra și ambițioasa echipă a Ceahlăului. Acesta sunt doar două dintre motivele care au convins mulți microbiști să participe la meciul de duminică seară (ora 20.45) pe Borzoghean.
Până ieri în jurul orei 14, oficialii clubului pietrean de fotbal erau siguri pe vânzarea a aproximativ 3.500 de bilete, din totalul celor 10.000 puse la dispoziția spectatorilor. Cele mai multe cereri la comercializarea acestor tichete, au venit pentru sectoarele laterale ale tribunei a II-a, unde costul unui bilet este de 10 lei. Ieri, la magazinul cu articole sportive de la stadionul pietrean mai rămăseseră puține locuri libere pentru biletele din zonele respective, dar începuseră să fie rezervate inclusiv locurile de la cele două peluze, unde un bilet costă numai 5 lei.
La loja tribunei principale a stadionului, abonamentele până ieri la prânz fuseseră vândute în proporție de 95%. Un asemenea tichet este valabil până la finalul turului Ligii 1. Căutate au fost și abonamentele din sectorul VIP I, tribună la care numai norocoșii mai pot spera în achiziționarea unui asemenea tichet. La tribuna VIP II și III, unde un abonament costă 200, respectiv 50 lei se mai găsesc destule locuri libere.
Directorul de marketing al FC Ceahlăul, Iulian Boghian, anunța ieri după-amiază că, la tribuna a a II-a, 800 de abonamente, din totalul celor 2.000 fuseseră deja vândute suporterilor Ceahlăului din întreg județul.
Elevii și pensionarii intră gratis  * copii mici nu pot intra pe același tichet cu însoțitorii lor, avertizează oficialii Ceahlăului
În stadionul pietrean, suporterii steliști vor putea intra, în sectorul peluzei sud rezervat lor, doar pe bază de bilet și buletin ori carte de identitate. De cealaltă parte spectatorii sunt obligați să prezinte abonamentul sau biletul individual și fără să fie însoțiți de copii mici ori alte persoane care nu posedă tichet valabil de intrare la meci. De gratuitate se vor bucura elevii, studenții și pensionarii. Primii trebuie să-și facă dovada propriei activități pe baza carnetelor, în vreme ce pensionarii sunt obligați să prezinte cuponul. Ambele categorii de persoane care vor avea acces gratuit la meciul de duminică seară pe Borzoghean sunt așteptate să intre în stadion la poarta 7. Â Casele de bilete, deschise până duminică la 20
Ora 20 a zilei de duminică semnifică termenul limită în care doritorii își mai pot procura biletele pentru meciul cu Steaua, de la punctele deschise în tot orașul Piatra Neamț: stadion, Piața Centrală, Bazar, Ștrandul municipal și în cartierul Precista (terasa din fața Școlii "Elena Cuza"). Â
"Pentru a evita eventualele neplăceri, îi invităm și chiar îi rugăm pe cei interesați să asiste la meciul nostru în compania Stelei, să-și cumpere din timp aceste tichete valabile pentru accesul în stadion", a ținut să spună Iulian Boghian, din conducerea administrativă a FC Ceahlăul.
Â
articol scris de Dan Esanu
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER