Finanțatorul FC Timișoara, Marian Iancu, a declarat, după meciul câștigat de echipa sa cu Gloria Bistrița (1-0), că antrenorul Ioan Ovidiu Sabău a avut o misiune grea la acest joc pentru că a trebuit să conteze pe fotbaliști odihniți, pentru a nu risca accidentări înaintea disputei cu Șahtior.
"A fost un meci foarte greu, exact așa cum ne așteptam. Sabău a avut o misiune grea pentru că trebuia să găsească o formulă în care să folosească jucători odihniți și a fost destul de greu, atunci când nu îl ai pe Goga, Rusic sau Mansour. Nu putea să riște o accidentare, mai ales că terenul a fost foarte greu, după ce aici s-au jucat trei meciuri într-o săptămână. A fost un meci riscant, însă până la urmă cred că am câștigat meritat împotriva Bistriței care este o echipă importantă", a precizat Iancu
Grupare bănățeană va evolua, miercuri, pe teren propriu, în manșa retur al turului III preliminar al Ligii Campionilor, în fața echipei Șahtior Donețk. În tur, meciul s-a încehiat la egalitate, scor 2-2.
Formația FC Timișoara a câștigat, scor 1-0 (0-0), partida susținută, sâmbătă, cu Gloria Bistrița, în prima etapă a ediței 2009/2010 din Liga I, meci disputat pe arena Giulești-Valentin Stănescu din București.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER