Antrenorul Stelei, Cristiano Bergodi, a comentat la cald victoria echipei sale cu Ceahlăul Piatra Neamț. Italianul a declarat că a fost un meci greu, echipa nemțeană având un antrenor foarte bun, care a închis bine spațiile. De asemenea, fostul căpitan al lui Lazio a mai spus că e mulțumit de grupul de la Steaua, inclusiv de jucători precum Toja, Andrei Ionescu sau Kapetanos. Bergodi a admis că Steaua nu a jucat foarte bine.
"Ceahlaul a luat măsuri împotriva noastră. Ei au jucat cu multă determinare. A fost un meci foarte greu, au un antrenor care închide bine spațiile, au jucat cu foarte mult entuziasm. Juan a făcut bine după ce am schimbat poziția, așa că sunt mulțumit. La fel și pentru Andrei Ionescu. Nu pot eu să spun ce diferențe sunt față de anul trecut, e bine că avem patru victorii din patru meciuri, chiar dacă azi nu am jucat bine. Eu nu m-am plâns niciodată de suspendați și accidentați, eu am un grup și vreau să dau încredere grupului", a spus Bergodi la gsp tv.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER