Portughezii Ricardo Dani și Antonio Conceicao îi iau la mișto pe steliști înainte de confruntarea directă de duminică seara, din etapa a doua a Ligii I.
Suspendat pentru partida de mâine seară după ce a văzut cartonașul roșu etapa trecută împotriva Urziceniului, portughezul Dani este sigur că CFR se va impune pentru prima oară în Ghencea, chiar dacă “feroviarilor” le lipsesc trei oameni de bază.
Motivul? “Nu am văzut decât o repriză din meciul Stelei cu Motherwell, dar pot spune că jocul lor mi s-a părut destul de slab. Stancu a dat două goluri frumoase, dar nu cred că va mai prinde o astfel de execuție și cu noi. Eu le doresc să joace bine împotriva noastră, dar să piardă”, mărturisește Dani, care a ținut să-i “înțepe” pe steliști încă o dată. “Am văzut că la finalul meciurilor ei își aplaudă adversarii. Este un gest frumos, să vedem dacă și duminică, când noi vom bate cu 3-0, o să aplaude mai tare”, i-a ironizat portughezul pe bucureșteni. "Absența lui Goian o să cântărească mai mult decât absența lui Cadu, pentru că el este mai înalt și cântărește mai mult de 90 de kilograme", Antonio Conceicao, antrenor CFR Cluj Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER