Cristi Chivu și-a dorit atât de mult să joace cu Ungaria (mâine, Pro TV, ora 21:00), încât și-a făcut din ambiție un scut împotriva oboselii.
Căpitanul naționalei a ajuns la Budapesta după un adevărat tur de forță, în care a schimbat fusele orare mai ceva ca tricourile de antrenament.
La sfârșitul lui iulie, Cristi Chivu s-a aflat cu Inter în SUA pentru un turneu care a cuprins meciuri atât pe coasta de est, cât și pe cea de vest. Pe 4 august, deținătoarea „Lo Scudetto” a aterizat la Beijing pentru Supercupa Italiei. Chivu a avut numai patru zile pentru a se acomoda cu diferența de fus orar de 14 ore față de SUA. Nu a reușit pe deplin, pentru că s-a suit din nou în avion și a ajuns în Europa. În aeronava care a dus naționala României la Budapesta, Chivu s-a ținut tare. La fel a încercat să pară și la hotelul Ramada Plaza, unde a refuzat pur și simplu să se odihnească înaintea antrenamentului. „Mi-e teamă să adorm, că nu mă mai trezesc. Prefer să trag de mine și să mă bag în pat la noapte”, le-a spus Chivu apropiaților. Un astfel de tur de forță ar crea probleme chiar și unui om obișnuit, darămite unui sportiv de performanță. „Nu trebuie forțat, se poate rupe”
Ce înseamnă pentru un sportiv de performanță trecerea bruscă la o diferență atât de mare de fus orar? Se întreabă doctorul Pompiliu Popescu. „Chivu plutește. Asta este senzația pe care o are în acest moment. Nu are cum să-și revină cu totul până la ora meciului, tocmai de aceea nu trebuie forțat, pentru că se poate rupe. Problema cea mare nu o constituie somnul, ci enzimele gastrice. Corpul este obișnuit cu un anumit tipar și cere de mâncare la orele obișnuite. Dar Cristi are inimă de căpitan”.
Chivu va avea un program special de recuperare înaintea jocului cu Ungaria. Răzvan Lucescu nu-l va forța la antrenamente și, din câte se pare, îl va folosi numai o repriză în amicalul de mâine.
Cifră 34 de mii de kilometri a parcurs Chivu în mai puțin de o lună, pe ruta Milano – Palo Alto – Pasadena – Foxborough – Beijing – București – Budapesta
Chivu a ținut neapărat să fie la meciul cu Ungaria. M-a impresionat, având în vedere ce program a avut în această vară
Răzvan Lucescu selecționer România
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER