Este o competiție cu peste 100 de ani de tradiție, prima finală, dintre Stade Francais și Racing Club, având loc în 1892. Arbitrul acelui meci a fost legendarul Pierre de Coubertin, părintele Comitetului Olimpic Internațional.
Având debutul la mijlocul lunii august a fiecarui an, Top 14 se întinde pe parcursul a 26 de etape plus două faze knock-out, semifinalele și finala, cu pauze de rigoare pentru meciurile internaționale din Heineken Cup și disputele naționalei Franței din cadrul Turneului celor 6 națiuni și, odată la patru ani, a meciurilor din cadrul Campionatului Mondial.
Cele 14 echipe care compun liga de elită a rugbiului francez sunt: Albi, Bayonne, Biarritz, Bourgoin, Brive, Castres, Clermont, Montauban, Montpellier, Stade Francais, Perpignan, Racing Metro, Toulon și Toulouse.
Campionatul este unul extrem de disputat, având în vedere că, în fiecare an, două echipe retrogradează, iar minim șase pot obține acces direct în cea mai tare competiție intercluburi din Europa, Heineken Cup. Alte șapte echipe se bat pentru calificare în a doua competiție ca valoare din Europa, Challenge Cup.
Regulamentul din Top 14 favorizează spectacolul, existând posibilitatea acordării unui punct bonus pentru fiecare echipă ce-și depășeste adversarul cu mai mult de trei eseuri.
Top 14 a dat, de-a lungul timpului, patru câștigătoare și opt finaliste în Heineken Cup. De menționat că prima ediție a acestei prestigioase competiții a avut loc în sezonul 1995/1996.
Anul trecut, peste două milioane de spectatori au urmarit pe viu meciurile din TOP 14.
Statistica ultimilor ani arată că meciurile din TOP 14 oferă peste 600 de eseuri pe sezon.
În TOP 14 joacă în prezent șase jucători români: Petrișor Toderasc (Brive), Silviu Florea, Bogdan Balan și Petre Mitu (toți la Montauban), Marius Tincu și Ovidiu Tonita (ambii la Perpignan, campioana en-titre).
Printre vedetele din Top 14 se numară: Sir Jonny Wilkinson (Anglia, Toulon), Sebastien Chabal (Franta, Racing-Metro), Maxime Medard (Franta, Toulouse), Jaque Fourie (Africa de Sud, Clermont), Kisi Pulu (Tonga, Perpignan), Sergio Parrise (Italia, Stade Francais), frații Bergamasco (Italia, Stade Francais), Lote Tuqiri (Australia, Bayonne), Juan Martinez Fernandez Lobbe (Argentina, Toulon), Jason White (Scotia, Clermont). Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER