Cristi Borcea afirmă după prima victorie a lui Dinamo în acest sezon, că cele trei puncte obținute la Ceahlăul se datorează faptului că arbitrii nu au mai luat decizii împotriva bucureștenilor. Acționarul dinamovist consideră că diferența a fost făcută de valoarea individuală a fotbaliștilor lui Dinamo, dar Borcea nu este impresionat de cele patru goluri marcate de "Câini" afirmând că principalul obiectiv al lui Bonetti este accederea în grupele Europa League.
"Astăzi am fost lăsați să jucăm, nu ca în celelalte meciuri. Ceahlăul e o echipă tânără, dar diferența au făcut-o jucătorii noștri de valoare care au marcat cele patru goluri. Azi am întâlnit o echipă care știam că se apără și cu un antrenor pe care-l știam și am știut dinaintea meciului că diferența o vor face jucătorii care pot decide în duelurile unu la unu. Am crezut în echipa mea, am fost sigur că câștoigăm azi, știu cât s-a muncit, dar, indiferent de rezultatul de azi, obiectivul lui Bonetti este calificarea în Europa league. E principalul obiectiv al lui Dinamo", a declarat Cristi Borcea la DigiSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER