Președintelui lui CFR nu i-a picat deloc bine înfrângerea cu Dinamo. Supărat foc, Mureșan le-a transmis jucătorilor și antrenorului că au intrat în “Săptămâna Mare”. Dacă nu bat pe Sarajevo și Mediaș, “Muri” e gata să taie în carne vie.
Clujenii au clacat la al șaselea joc din acest sezon tocmai în fața unei contracandidate la titlu și au dat cep furiei conducerii. La nici 12 ore de la ultimul fluier al arbitrului Hațegan, Mureșan a scos brișca și a ieșit la atac. Primii luați în tărbacă: jucătorii. “N-au avut atitudine, parcă abia așteptau să se termine partida. A fost cel mai slab joc al CFR-ului din ultimii doi ani, unul în care am făcut multe greșeli, pe care le-am și plătit. Păcat, că Dinamo era o echipă de bătut. A și jucat mai slab decât noi”, a răbufnit boss-ul din Gruia, supărat și pe felul în care echipa sa a jucat finalurile de meci cu Steaua (2-2), Oțelul (1-0) și Sarajevo (1-1). „Dacă nu bat Sarajevo și Gazul, e grav!”
De mânia șefului nu a scăpat nici antrenorul Toni Conceicao. „Voi discuta și cu antrenorul, între patru ochi, legat de primul unsprezece din Groapă. Deocamdată, nu am nimic de comentat”, a amenințat, voalat, Mureșan, nemulțumit pe decizia portughezului de a-i menaja cu Dinamo pe Alcantara, Peralta și Dani. Supărarea boss-ului din Gruia s-a lăsat și cu un ultimatum dat vestiarului. „Suntem obligați să câștigăm următoarele două partide, pentru că altfel va fi o problemă foarte mare. Trebuie să ne calificăm în grupele Europa League. Nu ne este frică de retur, fiindcă bosniacii au o echipă modestă. Dacă jucăm bine, nu au cum să ne pună probleme”, a încheiat Mureșan.
"Nu știu ce s-a întâmplat. Am arătat ca o echipă, așa, mai mică. Suntem foarte supărați pe noi pentru prima repriză" Tony, fundaș CFR Cluj
"Am luat gol la o execuție norocoasă. Nu a fost un derby adevărat, nici ca atmosferă, iar jocul a fost foarte slab" Iuliu Mureșan, președinte CFR Cluj
3 victorii a reușit CFR-ul în acest start de sezon în șase partide oficiale în supercupă, campionat și playoff-ul Europa League
Deac, bun de Târgu Jiu
Accidentat în Ghencea la remiza cu Steaua, mijlocașul Ciprian Deac nu crede că poate intra în vederile lui Conceicao nici pentru returul cu Sarajevo, nici la jocul de duminică cu Gaz Metan. „Sper ca la finalul săptămânii să pot intra și la minge. Deocamdată, mă antrenez separat și fac sală. Cred că voi fi apt însă peste două săptămâni pentru jocul de la Târgu Jiu cu Pandurii”, își dorește Deac. Cabrera, cot la cot cu colegii
Fundașul paraguayan Nelson Cabrera, accidentat în pregătiri, a revenit ieri la antrenamente alături de colegii săi. Deși s-a antrenat normal, stoperul nu este refăcut 100% și nu poate efectua toate exercițiile propuse de antrenorul Conceicao. Adus în vara aceasta de la gruparea Colo Colo din Chile, fundașul nu a evoluat în nicio partidă pentru CFR în acest început de sezon.
1,35 cotă pentru calificarea CFR-ului
Casele de pariuri o văd pe CFR mare favorită la calificarea în grupele Europa League, după egalul obținut în deplasare, 1-1 cu FK Sarajevo. Cei care vor să parieze pe calificarea CFR-ului vor avea o cotă de 1,35 față de 2,95 la cât sunt cotate șansele de calificare ale bosniacilor. Pentru o victorie a clujenilor în partida de joi cota este 1,40 pe www.bwin.com.
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER