Galata e pățită cu românii. Turcii nu uită de eliminarea în fața Stelei din sezonul trecut și își iau măsuri pentru Dinamo. Cim Bom l-a transferat pe portarul Ufuk Ceylan.
Galatasaray, adversara lui Dinamo în grupa F a Ligii Europa, l-a transferat pe goalkeeperul formației Manisaspor, Ufuk Ceylan, care a semnat un acord pe cinci sezoane cu noua sa formație, informează site-ul oficial al clubului din Istanbul.
Ceylan, în vârstă de 23 de ani, se afla din 2006 la Manisaspor, de-a lungul carierei trecând și pe la Altay Izmir (2004-2006).
Ufuk Ceylan are în palmares mai multe prezențe în selecționatele Turciei U18, U19 și U21, dar și o selecție la prima reprezentativă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER