Atacantul Dwight Yorke, jucător originar din Trinidad-Tobago, și-a anunțat retragerea din activitatea fotbalistică, informează AFP.
Vârful carierei lui York a coincis cu perioada petrecută la Manchester (1998-2002), timp în care a câștigat de trei ori campionatul în Anglia (1999, 2000, 2001) și o dată Champions League, în 1999, la finele unui meci de neuitat contra celor de la Bayern Munchen.
În vârstă de 37 de ani, York a fost căpitanul micuței reprezentative a statului Trinidad-Tobago, la Campionatul Mondial din 2006.
"Este momentul să mă retrag. Deși sunt încă în formă, nu întineresc. Am jucat alături de cei mai mari fotbaliști din istoria Premier League – Roy Keane, Paul Scholes, Ryan Giggs, David Beckham, Peter Schmeichel – și sub conducerea tehnică a celui mai mare antrenor, Alex Ferguson", a declarat Yorke, care a evoluat ultima dată la Sunderland, până la finalul sezonului trecut.
Dwight York a precizat că nu va ieși total din total din lumea fotbalului, ci va încerca să urmeze cariera de antrenor.
"Dorința mea este să folosesc ceea ce am învățat jucând pentru a antrena și a ajunge într-o bună zi la conducerea tehnică a unei echipe engleze"
În afară de Manchester, atacantul a mai jucat la Aston Villa, Blackburn, Birmingham și Sunderland.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER