Cazul jucătorului Ilie Iordache, speță ce a declanșat conflictul dintre Pandurii și Dinamo și mai apoi dintre Pandurii și Federația Română de Fotbal, a căpătat astăzi o turnură incredibilă.
Camelia Nicolae, secretară la FRF, a semnat în locul lui Ionuț Lupescu un act prin care îi înștiința pe grecii de la AEK Atena că pot ridica cartea verde a jucătorului. Actul a fost semnat, evident, fără ca doamna Nicolae să fie mandatată de Lupescu.
„Este adevărat că a semnat o corespondență prin care grecii pot ridica cartea verde, dar nu are nici o relevanță”, a spus Ionuț Lupescu pentru www.sport.ro
Marin Condescu, președintele celor de la Pandurii, a vrut să o acționeze în judecată pe Camelia Nicolae, dar a renunțat la această inițiativă, impresionat fiind de rugămințile și plânsetele secretarei.
„Comitetul executiv al FRF a declarat un jucător liber de contract, lucru ce este imposibil”, a afirmat Condescu pentru www.sport.ro Contractul dintre Pandurii și Dinamo obligă clubul gorjean să plătească suma de 1 milion de euro în cazul în care Ilie Iordache devine jucător liber din cauza echipei lui Condescu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER