Adrian Mutu a făcut primul demers oficial de când a revenit la agenția de reprezentare a fraților Becali.
Atacantul a adresat o scrisoare clubului Chelsea și președintelui FIFA, Sepp Blatter, prin intermediul agenției italiene de presă ANSA, prin care anunță că-i este imposibil să plătească uriașa sumă de 17 milioane de euro. „Vreau să comunic că nu pot plăti această sumă și nicio persoană fizică în situația mea nu poate, în mod realist, să o facă și poate nicio companie, chiar și cele de dimensiuni apreciabile. Nu este o chestiune de voință, ci de înțelegere a unui principiu rațional și natural de «non exigibil». Îmi pare rău pentru ceea ce s-a întâmplat atunci când jucam pentru Chelsea și pentru că nu i-am putut aduce acestui club, din mai multe motive, ceea ce valoarea echipei și a conducerii ar fi meritat”, explică Mutu.
Donații în România și la Florența
Atacantul vine și cu o propunere, oferindu-se să facă o donație. „Cred că cel mai bun mod de a rezolva această problemă, care ar mulțumi ambele părți, este următorul: am de gând să fac, cu titlu de tranzacție pentru litigiul în curs, o donație semnificativă către o asociație oarecare din Florența sau din altă parte din Italia, care se ocupă cu recuperarea tinerilor ce au avut probleme legate de consumul de substanțe interzise, dar și să efectuez o donație similară la o organizație de caritate aleasă de către clubul Chelsea în Londra sau în Anglia și același lucru în țara mea, România. Nu vreau să fac simple gesturi de «caritate», ci să demonstrez că lumea noastră este capabilă să‑și amintească scopul social real al sportului. Invit astfel public clubul Chelsea, dacă dorește să se alăture, să încheie acest acord cu mine, sub patronajul autorităților de la FIFA, în orașul Florența”, își încheie Mutu pledoaria, sperând că va obține înțelegerea englezilor.
17 milioane de euro plus penalități trebuie să plătească Adrian Mutu drept daune clubului Chelsea Juventus l-a distrus!
Giovani Becali (foto) a vorbit ieri în influentul cotidian italian Corriere dello Sport despre Adrian Mutu și conflictul acestuia cu Chelsea.
Actualul agent al jucătorului crede că atacantul naționalei și al Fiorentinei ar trebui să plătească doar salariul primit la Chelsea, iar restul amenzii să fie suportat de Juventus și de impresarul care l-a dus la Torino, Alessandro Moggi.
„Eu cred că Mutu trebuie să dea înapoi doar ce a câștigat la Chelsea, restul trebuie achitat de Juventus, Livorno și de familia Moggi. Eu nu am frică de nimeni și voi încerca să-l ajut pe acest băiat, văzând că nimeni nu vrea să-l apere. Adrian este disperat. Îi vom pune în încurcătură pe JuvenÂtus și pe ceilalți responsabili de această situație. Vom apela la cei mai buni avocați din lume”, a sunat declarația-șoc a lui Becali.
Îl invită pe Moggi la o confruntare
Giovani, cu a cărui firmă Mutu a semnat din nou, după o ruptură de patru ani, spune că Moggi junior trebuia să ceară o garanție de la Chelsea, prin care londonezii să renunțe la alte pretenții. „La Juventus a mers gratis. Alessandro Moggi nu s-a preocupat să obțină un document prin care Chelsea să declare că nu mai are nicio pretenție de la Mutu. Fără acel document, eu nu l-aș fi transferat. Dacă va exista o investigație, cu siguranță se va face lumină și se va descoperi cum au stat cu adevărat lucrurile”, adaugă Becali, dând de înțeles că familia Moggi nu l-a reprezentat corect pe Mutu. „Cei care au câștigat de pe urma transferului său nu au ieșit încă la lumină. De la Juve nu a ieșit în față nimeni. Dacă Moggi are curajul unei confruntări publice cu mine, accept oriunde vrea el. Eu câștig foarte bine, controlez tot fotbalul din România și nu am frică de nimeni. De ce trebuie să plătească jucătorul, și nu ceilalți?”, a tunat Becali.
Becali mai bine tăcea. Mi se pare ridicol ce susține. Eu am cumpărat un jucător liber Luciano Moggi, tatăl agentului Alessandro Moggi
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER