Dosarul finanțatorului echipei Steaua, europarlamentarul Gigi Becali, în care este acuzat de sechestrarea nelegală a unor persoane, a fost citat, pentru miercuri, la ora 12.00, la Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul în care este acuzat de sechestrare de persoane.
Luni și marți, la Parchet au fost covocați mai mulți martori în dosarul lui Gigi Becali, pe care acesta i-a porpus în apărare.
Finanțatorul echipei Steaua a fost eliberat condiționat în 17 aprilie, ulterior el a fost ales ca europarlamentar, ceea ce a atras competența procurorilor Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție de continuare a investigațiilor în dosarul în care Gigi Becali a fost pus oficial sub acuzare, pentru sechestrare de persoane, de către Parchetul Tribunalului București.
Astfel, după ce au fost strânse toate probele, expertizele efectuate, urmând a fi audiați ultimii șapte martori, propuși de Becali, procurorii vor trece la faza finală de prezentare a materialului de urmărire penală, spun sursele citate.
În 17 aprilie, Gigi Becali părăsea arestul preventiv, după ce a fost eliberat sub control judiciar, instanța Tribunalului București admițând recursul acestuia împotriva deciziei Judecătoriei sectorului 1 – care apreciase că nu se modificase temeiul legal care a stat la baza arestării lui Becali, cu atât mai mult cu cât în dosar mai fuseseră arestate alte persoane. Becali este acuzat de lipsire de libertate în mod ilegal, faptă pedepsită cu închisoare de la șapte la 15 ani (dacă fapta este săvârșită prin simularea de calități oficiale, prin răpire, de o persoană înarmată, de două sau mai multe persoane împreună sau dacă în schimbul eliberării se cere un folos material sau orice avantaj).
Potrivit anchetatorilor, Gigi Becali le-a cerut gărzilor sale să-i găsească pe cei care i-au luat autoturismul, să-i ducă la sediul PNG, unde hoții au fost puși să dea declarații scrise, în care consemnau că ei sunt cei care au furat Mercedesul finanțatorului și că nu vor reclama Poliției faptul că au fost urmăriți cu mașinile, urcați cu forța în vehicule și duși în Pipera. Unul dintre hoți a fost împușcat, glonțul de cauciuc fiind scos din piciorul victimei la barul din Pipera, care de fapt este sediul Partidului Noua Generație (PNG).
Instanța i-a impus lui Gigi Becali să nu părăsească Bucureștiul sau județul Ilfov fără o încuviințare prealabilă din partea anchetatorilor, să se prezinte ori de câte ori este citat la instanță sau la Parchet și să nu se apropie de părțile vătămate din dosar, de martori sau de cei „alături de care a comis fapta”.
Becali fusese arestat în 3 aprilie, fiind acuzat, inițial, alături de alte cinci persoane – Cătălin Otto Zmărăndescu, Ștefan Dediu, Nicolae Dumitrașcu, Dumitru Beciu și Marius Petrinel Geavela – de trei fapte de lipsire de libertate în mod ilegal, infracțiune pedepsită cu închisoare de la 7 la 15 ani. Cei șase au fost acuzați că, în ianuarie, au prins și sechestrat trei bărbați care îi furaseră mașina omului de afaceri.
sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER