Șase polițiști și trei suporteri au fost răniți în altercațiile ce au avut loc în orașul bosniac Mostar, după înfrângerea înregistrată, miercuri seară, de Croația în fața naționalei Angliei, pe stadionul Wembley din Londra, informează AFP.
Potrivit unui purtător de cuvânt al poliției bosniace, Srecko Bosnjak, imediat după terminarea meciului, un grup de croați din Bosnia a început să arunce cu pietre și scaune în direcția polițiștilor care aveau ca sarcină prevenirea incidentelor. Suporterii au lovit și geamurile mai multor magazine din oraș. Opt fani croați au fost arestați.
„Comportamentul lor nu are nicio legătură cu rezultatul. Ar fi reacționat la fel și în cazul victoriei Croației”, a precizat Bosnjak.
La 14 ani după războiul din Bosnia, această țară rămâne divizată din punct de vedere etnic în trei comunități principale – musulmană, sârbă și croată. În timpul competițiilor sportive, croații susțin Croația, iar sârbii Serbia. Suporterii naționalei Bosniei sunt în mare parte musulmani.
Echipa națională a Angliei s-a calificat la turneul final al Cupei Mondiale din 2010, după ce a învins, miercuri, pe teren propriu, cu scorul de 5-1 (2-0), reprezentativa Croației.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER