Cristiano Bergodi speră ca Steaua să treacă peste startul mai dificil de campionat și să încheie turul pe unul din primele trei locuri. Italianul e convins că trupa din Ghencea va arăta mult mai bine în partea a doua a sezonului. Legat de partida roș-albaștrilor de la Mediaș, Bergodi spune că stilul de joc al gazdelor convine Stelei, care va putea profita de spațiile libere din defensivă.
„La finalul turului sper să fim pe podium, nu foarte departe de primul loc. Așa, în retur, vă garantez că vom avea un cuvânt greu de spus în lupta pentru titlu.
Bud e un foarte bun jucător, anul trecut am jucat împotriva Mediașului cu Iașiul și am văzut ce poate. E un fotbalist foarte, foarte bun. Mediașul joacă deschis, va fi un meci deschis și spectaculos.
Pustai are o astfel de filosofie, dar pe noi ne avantajează acest lucru. Și cel mai prost antrenor din lume știe că e mai bine să întâlnești o echipă care nu se apără, care iese la joc„, a declarat Bergodi la conferința de presă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER