Lobonț a uimit întreaga lume prin recuperarea miraculoasă. Chiar dacă oficialii dinamoviști pronosticau că goalkeeperul va fi apt abia spre finalul anului în curs, medicul formației AS Roma a făcut minuni și l-a ‘reparat’ mult mai repede. Internaționalul român a fost deja inclus de Ranieri în lotul pentru etapa din acest weekend, contra Sienei, dar va fi cel mai probabil rezervă, anunță site-ul oficial al grupării din capitala Italiei.
„În poartă va fi Julio Sergio, Lobonț a făcut progrese, dar cred că nu este încă pregătit din toate punctele de vedere. Dar, în curând poate să revină și pe teren„, a spus Ranieri într-o conferință de presă.
De partea cealaltă, la Siena, a fost inclus în lot și Paul Codrea, dar presa din Italia nu îl anunță nici pe acesta titular.
Siena-AS Roma se va disputa duminică, la ora 16:00
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER