Jucătorul francez Franck Ribery a dat de înțeles că își va prelungi contractul cu Bayern Munchen, după ce în această vară a fost aproape să se transfere la Real Madrid, informează AFP.
„Clubul știe ce vrea și eu mă gândesc la ceea ce se poate întâmpla. În fotbal, lucrurile se petrec foarte rapid uneori. Totul se poate decide după o simplă întâlnire. Până acum nu a fost nicio discuție referitoare la prelungirea contractului, dar se poate întâmpla repede”, a mai spus acesta, care a fost desemnat cel mai bun jucător din campionatul german în sezonul 2007-2008. „, a spus Ribery în cadrul unei conferințe de presă.
Chiar dacă a avut un sezon dificil din cauza accidentărilor și a problemelor cu Louis van Gaal, dar Ribery spune că se simte iubit la echipă. „Am mai multă încredere. M-a ajutat și reacția fanilor după ce am revenit, mi-a dat forță. La început a fost greu. Antrenorul are propria sa filozofie, dar am văzut toți că este un tehnician inteligent și cu multă experiență. Avem nevoie de timp să ne adaptăm, ne-a cerut multe, dar acum se văd rezultatele”, a mai spus Ribery.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER