Mihai Stoica îi ia apărarea lui Răzvan Lucescu, după ce selecționerul a fost atacat în urma remizei cu Franța. Fostul manager din Ghencea spune că e foarte greu să obții un egal cu Franța. MM crede că, atunci când l-a criticat pe Pițurcă, a avut argumente.
Gigi Becali și Borcea au fost doi dintre contestatarii lui Răzvan Lucescu după egalul din Franța. Mihai Stoica îl ironizează pe fostul său patron! „Fotbalul este foarte greu și unii au impresia că, dacă se înconjoară de oameni care doar dau din cap, sunt deținătorii adevărului absolut. E foarte greu să faci egal în Franța, iar comentariile de după meci mă interesează prea puțin. Și eu am fost un critic al jocului naționalei pe vremea fostului selecționer, dar eu am adus și argumente. Când văd asemenea reacții ale acestor oameni, refuz să mă consider om de fotbal, ci doar un angajat al unui club”, a declarat Mihai Stoica la Sport Total FM.
Managerul Urziceniului recunaoște meritele lui Marian Iancu:
„Doar rezultatele vorbesc. Sunt patroni care se pricep foarte bine la fotbal, de exemplu Silvio Berlusconi care i-a impus pe Savicevic sau Sevcenko cu care a avut dreptate, iar acum pe Ronaldinho. Marian Iancu înțelege fotbalul, după părerea mea, și a reușit cu Timișoara cea mai importantă performanță din istorie, deci înseamnă că face bine ce face. În cazul lui Gigi Becali, el spune că a obținut performanțe, dar nimic nu-l împiedica să nu le obțină și acum pentru că se cheltuiesc mai mulți bani ca atunci”, a spus Mihai Stoica
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER